Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis vineri, definitiv, să-l condamne pe afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu la 6 ani şi două luni de închisoare pentru implicarea sa în devalizarea Petromservice.

sorin-ovidiu-vantu

Vîntu a fost găsit vinovat de faptul că a orchestrat şi finanţat acţiunile grupului care a pus mâna pe compania şi a devalizat-o.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins, astfel, apelul declarat de Vîntu şi au menţinut pedeapsa dată în urmă cu doi ani de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.

Sindicalistul Liviu Luca, cel care a devenit în mod indirect, cu ajutorul lui Vîntu, acţionarul majoritar de la Petromservice a încasat şi el 6 ani de închisoare, în timp ce Octavian Ţurcan, unul dintre acoliţii lui Vîntu, a “scăpat” cu numai 5 ani şi 10 luni de închisoare, după ce la prima instanţă primise 9 ani de închisoare.

Vor ajunge şi alţi foşti şefi ai Petromservice precum Gheorghe Şupeală (6 ani), Zizi Anagnastopol (3 ani şi 6 luni) sau Ioan Bohâlţeanu (4 ani).

Oamenii legii au descoperit faptul că, în 2007, Petromservice a vândut activitatea de servicii petroliere cu circa 325 de milioane de euro. Însă graţie lui Liviu Luca şi a celorlalţi inculpaţi implicaţi în poveste, o mare parte din suma respectivă a ajuns, în mod ilegal, în contul mai multor societăţi comerciale controlate de Sorin Ovidiu Vîntu.

Procurorii Parchetului General susţin că firmele lui Vîntu au încasat aproape 95 de milioane de euro din vânzarea către Petromservice a unor acţiuni pe care compania le-ar fi putut cumpăra cu doar aproximativ 10 milioane de euro de la Bursa de Valori a Republicii Moldova.

“Prin falimentarea controlată a societăţii au fost prejudiciaţi indirect salariaţii, care nu şi-au putut valorifica drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi ceilalţi creditori ai societăţii, care nu îşi pot valorifica creanţele. Conform tabelului definitiv al creanţelor, PSV Company SA avea datorii totale de aproximativ 150 de milioane de euro, dintre care aproximativ 98 de milioane de euro către bugetul consolidat al statului. De asemenea, au fost fraudaţi indirect şi acţionarii minoritari ai SC Petromservice SA (aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi 7.000 de acţionari persoane fizice), care nu au încasat dividendele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere şi cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acţiunilor”, a fost mesajul transmis de procurori.

Oamenii legii şi-au propus să recupereze de la vinovaţi un prejudiciu de peste 83 de milioane de euro.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version