De luni încep trei zile cu ploi în toată țara, în urma valului polar ce a intrat încă de duminică prin nord-vestul țării și va cuprinde tot teritoriul, astfel că temperaturile vor fi mai mici cu până la 10 grade.

foto Jean Mihai Pâlșu

Potrivit ANM, cerul va fi mai mult noros şi se vor înregistra averse şi descărcări electrice mai ales după amiaza în toate regiunile ţării. Cantităţile de apă pot fi însemnate iar vântul va avea intensificări în timpul ploilor, spun meteorologii. Izolat va cădea şi grindină iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Maxima zilei nu va trece azi de 24 de grade Celsius.

Noaptea care urmează va fi una ploioasă la nivelul întregii ţări. Vântul va mai avea intensificări iar în centru sunt posibile şi descărcări electrice. Minimele termice se vor încadra între 3 şi 11 grade Celsius.

În București, vremea va fi instabilă. Cerul va fi mai mult noros şi după-amiază dar şi spre seară sunt prognozate ploi în averse şi descărcări electrice. Vântul va avea intensificări în timpul averselor iar temperatura maximă va fi de 24 de grade Celsius.

Marți, vremea se răceşte accentuat şi va ploua toată ziua. Vântul va sufla slab şi moderat iar maxima termică va fi de 14 grade Celsius.

De miercuri începe să se încălzeşască, însă vremea va continua să fie instabilă. Maxima zilei va fi de 19 grade. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version