Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare privind ploi, lapoviță şi intensificări ale vântului, valabilă în acest weekend, începând de vineri dimineaţa, în toată ţara.

Vremea se va răci accentuat, inclusiv în Bucureşti, unde vor fi 11… 12 grade ziua și 5… 7 grade noaptea, caracterizând o vreme rece pentru sfârşitul lunii octombrie.

foto Jean Mihai Pîlșu

Astfel, în intervalul 30 octombrie, ora 2:00 – 31 octombrie, ora 20:00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), în Subcarpaţii Moldovei vor fi posibile precipitaţii mixte. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare şi, local, se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze de 60 – 80 km/h.

Pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi temporar 90 km/h.

Vântul va prezenta intensificări şi în celelalte regiuni, dar mai ales în sudul şi vestul Olteniei, unde se vor atinge viteze de 50 – 60 km/h.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version