Vremea va deveni caniculară în acest weekend în jumătatea de sud a țării, unde disconfortul termic va fi accentuat.

foto Jean Mihai Pâlșu

Astfel, vineri vor fi 34 de grade Celsius, la umbră, în vestul şi în sud-vestul Olteniei, dar sâmbătă și duminică vor urca până la 35 de grade în vestul si sudul ţării. 

Dar cum indicele temperaturã-umezealã va atinge pragul critic de 80 de unitãţi, corpul uman va resimți cu până la 10 grade mai mult temperatura.

Cel mai răcoare va fi în estul Transilvaniei, unde maximele vor atinge 26 de grade.

Noaptea vor fi descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, local la munte, în nord-vest şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între 12 şi 22 de grade, uşor mai scăzute in depresiuni, unde pot atinge valori de 10 grade.

În Bucureşti vremea se va menţine călduroasă, cu cer senin si maxime de 32 de grade. După-amiază şi seara cerul va deveni noros iar vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 18 de grade.

Sâmbată vremea se menţine călduroasă, iar după-amiază disconfortul termic va fi ridicat. În timpul nopţii se pot semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Duminică vremea ramâne călduroasă, caniculară la orele prânzului, când temperatura maximă va fi de 35 de grade.

Pe litoral cerul va fi variabil iar dupã-amiază şi seara vor fi înnorãri temporare, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperaturile maxime vor fi de 28 de grade, iar cele minime de 20 de grade.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version