Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a declarat joi că, după referendumul din 26 mai, cineva ar trebui să facă un proiect de lege de modificare a Constituţiei, deoarece temele ce rezultă din întrebări fac subiectul revizuirii legii fundamentale.

“După referendum, cineva ar trebui să facă un proiect de lege de modificare a Constituţiei. Asta pot să o facă 500.000 de cetăţeni adunaţi la un loc, Guvernul, adică preşedintele la cererea Guvernului sau un grup de parlamentari, senatori sau deputaţi. Pentru că modificările acestea, dacă ar fi astăzi într-o lege aşa ceva legea aceea ar fi neconstituţională. Ori ca să poţi să faci o astfel de lege trebuie să modifici Constituţia, ca să îţi permită să dai lege de amnistie şi graţiere fără să poţi acorda beneficii şi celor condamnaţi pentru fapte de corupţie”, a declarat Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru Mediafax.

“A doua întrebare are şi mai mare nevoie de modificare a Constituţiei, pentru că astăzi Constituţia spune cine şi cum poate da o ordonanţă, în ce condiţii şi cum poate fi atacată o ordonanţă la CCR. Dacă ai face o lege de felul acesta, înseamnă că adaugi la Constituţie şi este interzis”, a completat fostul preşedinte CCR.

Iohannis a stabilit cele două întrebări pentru referendum: Sunteți de acord cu interzicerea amnistierii corupților? Sunteți de acord cu interzicerea OUG privind infracțiunile și pedepsele?
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version