Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat că șeful statului poate refuza să o numească pe Olguța Vasilescu ministru la Dezvoltare, chiar dacă a refuzat-o pentru portofoliul Transporturilor, deoarece este prima propunere pentru noul minister.
 
 
 
„Suntem în situaţia în care preşedintele a refuzat revocarea ministrului Transporturilor şi a ministrului Dezvoltării, fără să motiveze de ce refuză, dar a motivat într-un cuvânt refuzul numirii celor doi miniştri, că sunt nepotriviţi. Sigur că în spatele acestui cuvânt există documente, există informaţii, preşedintele are ceva în vedere când spune că sunt nepotriviţi, nu ne-a spus de ce sunt nepotriviţi. Şi atunci, întrebarea care s-ar putea pune ar fi, dacă sunt nepotriviţi, sunt nepotriviţi pentru acele ministere sau sunt nepotriviţi pentru a fi miniştri în general? Constituţional vorbind, Constituţia vorbeşte despre numirea, deci formarea Guvernului şi despre remaniere a Guvernului, în două articole: 85 şi 103. Într-un loc spune <preşedintele desemnează o persoană pentru a îndeplini funcţia de prim-ministru>, în alt loc spune <preşedintele numeşte Guvernul în baza votului de încredere acordat de Parlament>. Deci preşedintele este cel care are decizia în ambele situaţii, atât la numire, cât şi la remaniere, pentru că tot în Constituţie, în articolul 85, alineatul 2, spune că în situaţie de remaniere sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte unii membri ai Guvernului, la propunerea primului ministru, deci primul ministru doar are propunerea, preşedintele are decizia. Dacă preşedintele a decis să nu o numească, înseamnă că el nu vrea să o numească pe o anumită persoană în postul de ministru”, a spus Zegrean, pentru Mediafax.
 
Iată și argumentele lui Zegrean, oferite Hotnews:
 
“Olguţa Vasilescu a fost prima propunere pentru Transporturi, a fost refuzată. Nu ştim de ce a fost refuzată, nepotrivirea nu este o motivaţie, în spatele acestei nepotriviri e un dosar care spune de ce nu e potrivită. Dacă a fost nepotrivită acolo, o fi potrivită dincoace? Propunerea ei la Ministerul Dezvoltării e a doua propunere? Este aceeaşi persoană pentru altă funcţie, deci de data asta este prima propunere. Mai mult, postul de la Dezvoltare nu este vacant, pentru că preşedintele a refuzat revocarea lui Paul Stănescu. Și atunci cum vii să numeşti alt ministru pentru un post care nu e vacant?” s-a întrebat retoric fostul președinte al CCR.
 
El spune că Ieşirea din situaţie ar fi dialogul președinte – premier, în baza Constituției, care arată că “președintele nu are drept de veto, dar poate cere prim-ministrului să renunțe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea funcției de membru al Guvernului”.
 
“Constituţia impune acest lucru. Răspunsul la toate întrebările pe care ni le pun aceşti domni ce guvernează este în Constituţie, totul e să îl caute și să îl aplice”, a mai spus Augustin Zegrean.
 
Zegrean a amintit de o decizie CCR din 2007, când premierul de la acea vreme Călin Popescu Tăriceanu a sesizat Curtea pe un conflict juridic de natură constituțională între președinte și Guvern. Sesizarea a fost formulată, în urma refuzului președintelui de a-l numi pe Adrian Cioroianu în funcția de ministru de Externe, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Premierul de atunci a sesizat CCR arătând că, deși “avea obligația legală de a declara, de îndată, vacantă funcția”, șeful statului a refuzat să îl numească pe Adrian Mihai Cioroianu în funcția de ministru.
 
Curtea Constituțională a arătat atunci că, “în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) din Constituție, Președintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunțe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea funcției de membru al Guvernului”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version