Ziua Naţională a României este sărbătorită marți, 1 Decembrie, în format restrâns, fără public, la Arcul de Triumf din bucurești, de președintele Klaus Iohannis și de membrii Guvernului Orban – aflați în campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie -, alături de invitați, în total, maxim 400 de persoane.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.

Aceste măsuri sunt:

– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

– dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;

– menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

– aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

– efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;

– durata ceremoniei este de maximum o oră.

În Bucureşti, aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa la ceremonia oficială în format restrâns, organizată la Arcul de Triumf.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version