Autor: Cristi Ionita

Sebastian Oprescu, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, a anunţat, luni, că SNFP pregăteşte o amplă mişcare de protest împotriva proiectului Legii salarizării unitare. Oamenii sunt nemulţumiţi de acest proiect şi de modul în care a fost promovat, precizând că se încalcă mai multe principii şi că au fost arse anumite etape în privinţa discuţiilor cu toţi partenerii implicaţi direct. Miercuri, pe 24 mai, peste 10.000 de sindicalişti ar urma să ia cu asalt Palatul Parlamentului, alţi peste 110.000 de sindicalişti fiind aşteptaţi să protesteze în dreptul unor instituţii importante din întreaga ţară. Liderul sindicaliştilor din Administraţia Publică se plânge…

Vezi mai mult

Poliţiştii de la Crimă Organizată au decis reţinerea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani şi care sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, pornografie infantilă, ameninţare şi şantaj. Cei trei sunt acuzaţi că, începând din 2015, au agăţat mai multe minore pe diferite site-uri online, le-au convins să se fotografieze în poziţii compromiţătoare, iar apoi le-au şantajat cu pozele respective. Liderul grupării le convingea pe fete să se dezbrace, să se pozeze şi să îi trimită fotografiile, iar ceilalţi doi tineri le ameninţau, ulterior, că dacă nu le dau bani vor face publice…

Vezi mai mult

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de fraudă cu fonduri europene. Dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanţa, iar ÎPS Teodosie a fost plasat sub control judiciar. Dar procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au mutat din nou şi au solicitat, oficial, plasarea lui ÎPS Teodosie în arest la domiciliu, acuzându-l că a încălcat mai multe obligaţii ale controlului judiciar. Termenul s-a judecat vineri, la Curtea de Apel Constanţa, iar instanţa a rămas în pronunţare până luni, când magistraţii au decis, în cele din urmă, să…

Vezi mai mult

Poliţia bulgară a reuşit, la sfârşitul săptămânii trecute, una dintre cele mai mari capturi de droguri din istoria acestei instituţii. Nu mai puţin de 423 de kilograme de heroină au fost descoperite într-un camion care avea ca destinaţie Olanda. Camionul cu droguri a fost descoperit chiar la graniţa Bulgariei cu România, astfel că heroina urma să intre la noi în ţară prin punctul de trecedere Vidin-Calafat. Conform presei bulgare, drogurile, cu o puritate de circa 70% şi o valoare estimată la circa 36 de milioane de euro, erau împărţite în 400 de pachete şi mascate sub egida unui transport de…

Vezi mai mult

Un grav accident de circulaţie s-a produs, luni dimineaţa, în Voluntari. Un autocar a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a lovit în plin un autoturism care circula regulamentar. Din dinamica acţiunii, autocarul a fost proiectat într-o ţeavă de gaze, pe care a retezat-o. Atât şoferul autocarului, cât şi şoferul autoturismului, o femeie, au fost transportaţi de urgenţă la spital. Zona în care s-a produs accidentul a fost încercuită, existând riscul unei explozii. Specialiştii de la gaze au avut nevoie de mai mult de două ore pentru a remedia problema, în perioada respectivă localnicii rămânând fără gaze. Poliţiştii au…

Vezi mai mult

Zeci de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti participă, luni, la 12 percheziţii efectuate în Bucureşti, Ilfov, Argeş şi Cluj. Activităţile se desfăşoară la domiciliile unor persoane şi sediile sociale (punctele de lucru) ale unor societăţi comerciale, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi realizat venituri pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale, prejudiciind în acest fel bugetul consolidat al statului. Banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală ar fi fost transferaţi…

Vezi mai mult

Simona Halep a ratat ocazia de a-şi trece în cont al doilea titlu cucerit într-o săptămână. Sportiva noastră a pierdut finala de la Roma, fiind învinsă în trei seturi, 6-4, 5-7, 1-6, de ucraineanca Elina Svitolina. Simona a intrat bine în meci, ca joc, dar spre finalul primului set a alunecat urât pe zgură şi a suferit o accidentare la glezna piciorului drept, lovitură care în cele din urmă i-a fost fatală. Chiar şi aşa, Simona pune capăt unei perioade excelente de două săptămâni în care a arătat că, dacă este în plenitudinea forţelor, aproape că nu are adversar pe…

Vezi mai mult

LOTO/ Duminică, 21 mai, au loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Loto 5/40, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus. La tragerile loto de joi, 18 mai, Loteria Română a acordat 13.785 de câştiguri în valoare totală de 592.173,03 lei. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1,52 milioane de lei (peste 334.000 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,32 milioane de lei (peste 508.000 euro). În urma tragerii Joker de joi, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,83 milioane…

Vezi mai mult

Deportivo La Coruna, echipa la care evoluează atacantul român Florin Andone, a reuşit in extremis să se salveze de la retrogradarea în Liga a doua spaniolă. În ultima rundă, sâmbătă seara, Depor a trecut la pas, scor 3-0, de Las Palmas, o altă formaţie care s-a salvat cu greu de la retrogradare. Eroul meciului a fost, cum era de aşteptat, atacantul român Florin Andone, fotbalist care şi-a trecut în cont o dublă în prima jumătate de oră a meciului. Cu golurile din acest meci, Andone a ajuns la cota 12 şi are mari şanse să încheie tocmai pe locul 12…

Vezi mai mult

Dinamo Bucureşti şi-a trecut în cont, sâmbătă seara, primul trofeu după o pauză de cinci ani, formaţia lui Cosmin Contra impunându-se, cu 2-0, împotriva formaţiei ACS Politehnica Timişoara, în finala Cupei Ligii. Este pentru prima dată în istorie când Dinamo câştigă această competiţie, iar “câinii roşii” şi-au trecut în cont trofeul după un meci care a curs aproape în totalitate într-o singură direcţie. Profitând de faptul că adversarii au folosit mulţi jucători tineri, sub pretextul că ACS Politehnica Timişoara este mai atrasă de lupta pentru salvarea de la retrogradare, dinamoviştii au punctat de două ori, prin Nemec, au mai avut…

Vezi mai mult