Autor: Mirela Egeea

Miercuri, 9 mai, începand cu ora 18.00, în Parcul Izvor din București va avea loc un concert aniversar de Ziua Europei, susținut de artisti ai noului val din muzica romanească. Astfel, alături de trupa consacrată VUNK, vor urca pe scenă The Motans, Antonia, Vanotek, Ioana Ignat, Mircea Eremia, Sore, Alina Eremia, Loulou & Balkanian Project, Mira, Ami, Ana Baniciu. Evenimentul, organizat de Primaria Capitalei, va avea loc în intervalul orar 18.00 – 23.00. Pe parcursul celor 5 ore de concerte va fi amplasată o zonă de food court. Accesul în cele două spații este gratuit.

Vezi mai mult

Primarul Capitalei, Gabriela Firea se laudă de 2 ani că face 70 de km de piste pentru bicicliști, deși are de 4 ani banii alocați de Guvern, prin Ministerul Mediului: 44,6 milioane de lei (10 milioane de euro), potrivit ZIUA CARGO. Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat în această săptămână indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului București” – Traseu 1 – Piața Victoriei – B-dul Aviatorilor – B-dul Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Șos. Pipera – Str. Alexandru Serbanescu –B-dul Aerogarii – DN1- Piața Presei…

Vezi mai mult

Marți 15 mai, începand cu ora 9,30, la Grand Hotel Napoca, sala Viena, are loc conferința PRIA IT&C and Intellectual Property Cluj-Napoca – eveniment complex, dedicat proprietății intelectuale pentru sectorul IT&C. “Clujul devine în 15 mai locul ideal pentru a discuta despre inovație și investitii în IT, proprietate intelectuală pentru software, copyright, licențe, drepturi de autor, protecția programelor pe calculator și programe open source, dar și cloud computing”, precizează PRIAevents. Conferinta PRIA IT&C Intellectual Property Cluj-Napoca beneficiaza de prezenta celor mai buni lectori si este sprijinita de comunitatea de business din Cluj și de mass media.

Vezi mai mult

În perioada 21 – 24 iunie va avea loc la Tulcea de-a 7- ediție a Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni “Pelicam”, cu o selecție proaspătă de documentare de mediu apreciate la festivaluri internaționale, dar și cu dezbateri, workshop-uri, concerte în 5 spații de desfășurare ale evenimentului. Una dintre noutățile acestui an este colaborarea Pelicam – Greenpeace România, care lansează împreună o nouă melodie folosind sunetele pădurilor, parte din campania Pădurea nu e un film mut, care va putea fi urmărită pe http://www.pelicam.ro/sunetele-padurilor și pe www.uncut.ro, informează organizatorii. Uncut.ro este o platformă a Greenpeace România, realizată în parteneriat cu Kinecto Isobar București, care pune la dispoziția publicului un…

Vezi mai mult

Termenul pentru depunerea proiectelor de manuale școlare în a doua sesiune de evaluare a fost prelungit cu 10 zile, până la 18 mai, informează Ministerul Educației. Lista disciplinelor de studiu pentru care s-a organizat a doua sesiune va fi completată în funcție de rezultatele finale ale primei sesiuni. În prima sesiune au fost depuse 144 de proiecte de manuale școlare, vizând 83 de discipline din planurile-cadru pentru clasele I-VI (45 din ciclul primar și 38 din ciclul gimnazial). Proiectele de manuale școlare admise după încheierea tuturor sesiunilor de evaluare/reevaluare vor fi supuse unui proces de avizare științifică, realizat de un cadru didactic din învățământul superior,…

Vezi mai mult
elevi-scoala

Luni, 7 mai, încep evaluările naționale, cu probele scrise la limba română și limba maternă pentru elevii claselor a II-a. Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în data de 8 mai. Proba de matematică este programată în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai. Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) și limba maternă (17 mai). Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele…

Vezi mai mult

Iubitorii teatrului sunt invitați să vizioneze spectacolele programate, în luna mai la Sala Mare a ARCUB (str.Lipscani nr.84-90) – de la comedii romantice și ajungând până la producții artistice ce abordează subiecte contemporane sau dialoguri actuale provocatoare, în distribuțiile cărora se regăsesc nume consacrate ale teatrului românesc dar și numeroși actori profesioniști tineri. BUCUREȘTI.INSTALAȚIE UMANĂ 4 mai | ora 20.00 | Sala Mare, ARCUB Primul proiect în București al regizorului sibian Radu-Alexandru Nica, ”București.Instalație umană” este o creație colectivă, o întâlnire din mai multe zone ale artei contemporane. „Nouă excelenți actori, bine coordonați de Radu-Alexandru Nica (regie) și Florin Fieroiu (coregrafie), re-creează orașul în care locuiesc, povestind episoade personale, ironizând…

Vezi mai mult

Aberație totală: Un alegător va putea susține mai mulți candidați! Lacheul pușcăriașului Voicu, Șerban Nicolae (PSD), a depus la Senat un proiect de modificare a Legeii electorale, astfel încât regulile să fie schimbate la scrutinul pentru prezidențialele din toamna anului viitor. Proiectul are peste 50 de pagini și este semnat de peste 30 de parlamentari PSD. Printre numeroasele propuneri de modificare a legii se strecoară și idei controversate, printre care modificarea articolului referitor la instituțiile în care nu este permisă desfășurarea de activități de campanie electorală, potrivit Digi 24. Astfel, școlile nu mai apar în lista ce cuprinde penitenciarele și oficiile consulare,…

Vezi mai mult

CNAIR a desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția Lotului 1 al Autostrăzii de Centură București, care va avea o lungime de aproape 17 km (Sectorul 1, Km 52+070 – Km 52+770, aferent Centurii Nord și Sectorul 2, Km 52+770 – Km 69+000, aferent Centurii Sud). “Ofertantul desemnat câștigător este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS din TURCIA, cu preţul de 830.679.662,15 lei, fără TVA și cu un punctaj total de 98,25 puncte, din care 60 puncte pentru componenta financiară și 38,25 puncte pentru componenta tehnică”, precizează CNAIR. În 26 aprilie a fost desemnată și câștigătoarea contractului pentru proiectarea și…

Vezi mai mult

Duminică, 13 mai, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, prof. Mihai Zamfir prezintă conferinţa cu tema “Demascarea naivităților curente”. „De cel puțin două secole, ideea unei evoluții continue și ascendente a omenirii stăpânește spiritele: schema hegeliană a istoriei, trecută prin avataruri succesive (istoriografia romantică, marxismul, pozitivismul ingenuu al secolului al XIX-lea, doctrinele colectiviste din secolul XX), s-a dovedit de o tenacitate impresionantă. Conform hegelianismului leninist, viitorul imediat al lumii se afla trasat cu certitudine – socialism multilateral dezvoltat, comunism. Generațiile de astăzi, care au trecut și ele fără să vrea prin cursurile de…

Vezi mai mult