Autor: Mirela Egeea

Echipa “Canescent” a Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, coordonată de Ioana Stoic, a câștigat ediția 2018 a Competiției Naționale CanSat, organizată de ESERO România în parteneriat cu Agenția Spațială Română (ROSA) și Ministerul Educației. Astfel, locul I în ierarhia națională asigură participarea în finala Competiției Europene CanSat 2018, care se va desfășura în perioada 28 iunie – 1 iulie, în Insulele Azore, sub egida Agenției Spațiale Europene (ESA). Podiumul a fost completat de Mikó18-CanSat (echipa Liceulului Teoretic „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, coordonator: Peto Maria) și Flying Bots – CoderDojo Timișoara (coordonator: Radu Ticiu). Faza finală a…

Vezi mai mult

Guvernul Dăncilă a aprobat joi, printr-o Ordonanță de urgență – așa cum a anunțat Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile -, o nouă legislație privind parteneriatul public-privat, după ce Guvernul Tudose modificare printr-o altă OUG, în decembrie 2017, vechea lege vechea lege adoptată în 2010 de PDL fiind abrogată de USL în timpul Guvernului Ponta, iar o nouă lege, al cărei proiect a fost elaborat de Dan Șova, a fost declarată neconstituțională în integralitate, în anul 2014. De atunci, PSD s-a lăudat că va concepe un nou proiect de lege, însă nici în legilatura trecută, nici în cea actuală…

Vezi mai mult

Unitățile CEC Bank vor introduce stații automate de plată pentru reîncărcarea pe loc a cartelelor de mobil și plata facturilor sau a ratelor bancare. Într-o primă fază vor fi amplasate 382 de stații automate de plată, primele fiind deja instalate si disponibile in reteaua CEC Bank din Bucuresti, urmand ca procesul de extindere sa continue rapid la nivel national. “CEC Bank a ales sa automatizeze casieriile folosind cea mai buna tehnologie self-service de pe piata, printr-un parteneriat cu SelfPay. Astfel, celor deja peste 3.000 de statii de plata SelfPay de pe teritoriul intregii tari se vor adauga statiile de plata…

Vezi mai mult

În Parcul Titan din București, la scena din apropierea lacului (acces din str. Liviu Rebreanu, intrarea cu globul pământesc), va avea loc în perioada 19-20 mai cea de-a VI-a ediție a „Festivalului Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”. Concertele încep în fiecare zi de la ora 17.00. Accesul publicului la acest eveniment este liber. Sâmbătă, 19 mai, publicul bucureștean îi va întâlni pe Vlad Calimandriuc, Sebastian Ionel, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Alex Ştefănescu, Marius Baţu, Adrian Naidin Rock Project și Alifantis&Zan. În cea de-a doua zi a evenimentului vor urca pe scenă Mateiana Anechiforesei, Teodora Buciu, Marius Matache Cvintet, Zoia Alecu, Mircea Vintilă…

Vezi mai mult

După o pledoarie vehementă a ministrului Justiției, Tudorel Toader, pentru revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cei 9 judecători ai curții constituționale au decis, joi, amânarea pentru 30 mai a unei decizii privind conflictul dintre Guvern și Președinte pe această temă. Şedinţa de plen a CCR a început la ora 12.00 și s-a încheiat la ora 13.45, după ascultarea pledoariilor celor două părți. Tudorel Toader a venit personal să-și susțină cauza, acuzând în fața judecătorilor CCR, timp de mai bine de 40 de minute, că “președintele României nu a dat curs propunerii, din motive de oportunitate politică. Noi considerăm că refuzul…

Vezi mai mult

“Întrebarea, până la urmă principală, este dacă președintele României are un drept de veto asupra procurorilor-șefi, răspunsul fiind stabilierea conduitei de urmat”. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, fost membru al CCR timp de 9 ani și de 4 ani membru al Comisiei de la Veneția – for în care mai vrea un mandat de la sfârșitul lunii mai, a pledat joi cu sârg în fața foștilor colegi de la CCR revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. “Președintele României nu a dat curs propunerii, din motive de oportunitate politică. Noi considerăm că refuzul este de natură să creeze un blocaj…

Vezi mai mult

Indicele ROBOR la 3 luni, indicatorul principal în funcţie de carese calculează dobânzile variabile la majoritatea creditelor în lei, a crescut joi la 2,75%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. ROBOR la 3 luni era miercuri de 2,73%, astfel că a ajuns la cel mai mare nivel din 15 octombrie 2014, când a fost 2,77%. În urmă cu o lună, pe 10 aprilie, indicele Robor la trei luni era 2,09%. Valoarea indicelui ROBOR la 6 luni a crescut la 2,88%, de la 2,87% cât a fost în 15 octombrie 2014. Pe 10 aprilie, indicele ROBOR la 6 luni era 2,41%.

Vezi mai mult

Comisia specială parlamentară pentru Legile Justiției, codusă de Florin Iordache, a modificat joi, pentru a doua oară, proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, după ce judecătorii CCR au returnat-o din nou Parlamentului, cu câteva articole neconstituționale. Motivarea Curții Constituționale are peste 80 de pagini, iar principala modificare se referă la definiția erorii judiciare, din articolul privind acțiunea în regres. Majoritatea PSD-ALDE-UDMR a respins propunerea membrilor PNL și USR din comisie de a amâna cu o săptămână votul pe amendamente. Astfel, cu 11 voturi pentru și 4 împotrivă, au fost votat modificate alin. 3 și 4 ale Art.…

Vezi mai mult

Importurile au crescut cu 10,8% iar exporturile cu 9,8% în primul trimestru (T1) față de aceeași perioadă din anul trecut, iar deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a ajuns la 2.715,6 milioane euro, mai mare cu 416,2 milioane euro față de ianuarie – martie 2017, potrivit datelor publicate joi de Institulul Național de Statistică (INS). Exporturile FOB au însumat în primele 3 luni ale acestui an 16.986,5 milioane euro, iar importurile CIF, 19.702,1 milioane euro. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,4% la export şi 37,0% la import) şi alte produse manufacturate)…

Vezi mai mult

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, merge joi la Curtea Constituţională pentru a susţine punctul de vedere al Executivului privind existenţa unui conflict Guvern – Preşedinte ca urmare a respingerii cererii de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de către Klaus Iohannis. Şedinţa de plen a CCR este programată pentru ora 12.00. Klaus iohannis a declarat: “Nu există niciun conflict şi nu există absolut niciun temei pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Ce să sesizeze sau ce să judece Curtea? Că nu am fost de acord într-o chestiune unde legea îmi spune expres că eu pot să fiu sau pot să nu fiu de acord?…

Vezi mai mult