Autor: Mirela Egeea

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat vineri că în prima zi a intrării în vigoare a Legii recursului compensatoriu, joi până la miezul nopții spre vineri, au ieșit din penitenciar 529 de deținuți “iar 3.349 au dobândit vocație pentru liberare condiționată”. Ministrul Justiției a precizat că cele 6 zile scăzute la 30 de zile din pedeapsă deținuților “sunt un drept conferit de legiuitor, conferit prin lege”. “În cursul zilei de ieri, (…) în baza acestei legi, adăugarea acelor șase zile (…) considerate ca fiind executate, au ieșit din penitenciar 529 de deținuți. Este mult și pentru orice așteptare a mea. Nu…

Vezi mai mult

Groupe Renault România caută persoane cu spirit de inovaţie şi pasionaţi de industria auto pentru activităţile de cercetare-dezvoltare (R&D), servicii de business, fabricaţie, achiziţii, calitate şi financiar. Studenţii şi masteranzii pot face practică la cea mai valoroasă companie din România, accesând programul de stagii, Drive Your Future. Timp de două zile (20, 21 octombrie), echipele de Resurse Umane ale Groupe Renault România invită pasionaţii domeniului auto la cel mai mare târg de carieră, Angajatori de Top, desfăşurat la Bucureşti. Candidaţii au şansa unui prim interviu chiar în stand cu specialişti ai companiei, în funcţie de postul vizat. „Când te gândeşti…

Vezi mai mult

Ediția a 27-a a Festivalului Național de Teatru (FNT) se deschide vineri cu spectacolul-eveniment “Hamlet | Collage”, după William Shakespeare, în regia lui Robert Lepage, producție a Teatrului Națiunilor din Moscova, care va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Național “I. L. Caragiale” din București. Tot în prima zi de FNT vor putea fi văzute spectacolele: “Don Juan” (regia Andrei și Andreea Grosu), la Sala Studio a Teatrului de Comedie, de la ora 18,00, “Deșteptarea primăverii” în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Mic, de la ora 18,00, “O intervenție” (regia Radu Iacoban), la Teatrul ACT, de la ora…

Vezi mai mult

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat joi că Uniunea Europeană nu poate rezolva criza politică din Spania, legată de intențiile secesioniste ale Cataloniei, informează Reuters, citată de Agerpres. Statele membre ale UE înțeleg că “nu există spațiun pentru niciun fel de mediere”, a afirmat Tusk într-o conferință de presă, în timpul summitului european de la Bruxelles. “Nu mă aștept la o discuție extinsă privind situația; nu este pe agenda noastră”, a adăugat el.

Vezi mai mult

Adresa este falsă, scopul – transmiterea de informații false! Direcția Națională Anticorupție a anunțat că mesajele electronice primite de mai multe persoane în cursul zilei de miercuri de pe adresa anticoruptie@pna.ro nu provin de la instituție și trebuie verificate, scopul acestora fiind transmiterea de informații false. “Având în vedere că, în cursul zilei de 18 octombrie, diverse persoane au primit mesaje electronice de la o adresă falsă, cu denumirea anticoruptie@pna.ro, deși anterior nu au avut nicio corespondență cu instituția, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să atenționeze că astfel de mesaje nu provin de la Direcția Națională Anticorupție…

Vezi mai mult

Guvernul spaniol va declanşa sâmbătă, 21 octombrie, articolul 155 din Consituţia spaniolă care prevede suspendarea autonomiei politice a regiunii catalane, după ce liderul acesteia, Carles Puigdemont, a anunțat joi că Parlamentul regional al Cataloniei ar urma să voteze declaraţia de independenţă. Concret, Carles Puigdemont a transmis o scrisoare Madridului în care a precizat că Parlamentul catalan ar putea vota formal declaraţia de independenţă, dacă premierul Rajoy va activa articolul 155 din Constituţia spaniolă şi dacă va refuza negocierile cu liderii regiunii catalane. ”Decizia declanşării articolului 155 aparţine Guvernului, cu o autorizare din partea Senatului. În pofida eforturilor şi dorinţei noastre de a…

Vezi mai mult

IMM-urile nu sutn de acord cu taxa de solidaritate de 2%, deoarece nu are o destinație clară și va produce o bulversare a mediului de afaceri, precizează Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). “Nu suntem de acord cu introducerea unei taxe de solidaritate de 2%, plătită de angajator, deoarece valoarea totală a acestei contribuții – 2% este plătită și în prezent, iar destinația sumelor este clar cunoscută. În schimb, taxa de solidaritate nu are o destinație clară și vor fi generate costuri privind achiziționarea noilor softuri contabile. Se produce o bulversare a mediului de…

Vezi mai mult

Felix Stroe, noul ministru al Transporturilor, s-a întâlnit joi la sediul Ministerului Transporturilor cu liderii federațiilor sindicale feroviare. În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte precum: situația existentă la nivelul companiilor din calea ferată, soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și actele normative care trebuie promovate pentru dezvoltarea domeniului feroviar. ”La început de mandat vreau să vă transmit dumneavoastră și oamenilor pe care îi reprezentanți că veți avea în mine un partener de dialog. Ceea ce, însă vă cer, atât dumneavoastră cât și angajaților din companiile feroviare este să începem să reconstruim ce a reprezentat odată calea ferată. Nu va fi…

Vezi mai mult

Banca Europeană de Investiții (BEI) a aprobat finanţări şi servicii de consiliere în valoare de peste 13 miliarde EUR pentru România de când şi-a început activitatea în această ţară, în urmă cu 25 de ani. Vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, şi prim-ministrul României, Mihai Tudose, au sărbătorit joi cea de-a 25-a aniversare a aprobării primei operaţiuni BEI din România şi cea de-a 10-a aniversare a deschiderii biroului Grupului BEI din Bucureşti şi au discutat despre cooperarea viitoare dintre Grupul BEI şi România. Iată precizările transmise redacției de Grupul BEI: Grupul BEI a jucat un rol important în modernizarea economiei româneşti începând…

Vezi mai mult

Acordurile-cadru pentru deszăpezirea autostrăzilor A1 (Bucureşti-Piteşti) şi A3 (Bucureşti-Ploieşti) în iarna 2017-2018 au fost contestate la Curtea de Apel Bucureşti, informează, joi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR). Până la clarificarea situației și semnarea contractelor, activitatea de deszăpezire pe cele două autostrăzi va fi asigurată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Bucureşti, prin redistribuirea de utilaje de la alte secţii. Contractele subsecvente în baza cărora se va desfăşura activitatea pe timp de iarnă la nivel naţional sunt în număr de 57. Până la această dată s-au finalizat şi semnat un număr de 39. Restul vor fi…

Vezi mai mult