Autor: Mirela Egeea

O explozie puternică s-a produs, vineri la prânz, la Rafinăria Petromidia de la Năvodari, la o instalație de transport gaz petrolier. UPDATE: Incendiul a fost lichidat în jurul orei 19.50. UPDATE: Persoana dată dispărută a fost găsită decedată, a anunțat prefectul de Constanța. Sunt 5 victime, lucrători la rafinărie: una a suferit arsuri pe 45% din suprafața corpului și a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Județean Constanța. Alte 3 persoane au fost rănite, două dintre ele suferind arsuri minore și politraumatisme, iar cealaltă un traumatism lombar. potrivit ISU Dobrogea. O altă persoană este dată dispărută, a anunțat Raed Arafat,…

Vezi mai mult

Final de săptămână cu ploi și răcorire a vremii. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi torențiale, pentru vineri, în aproape toată țara. De duminică însă, temperaturile încep să crească din nou și nu ar fi exclus să vină un nou val de caniculă, deoarece am intrat în luna lui cuptor. Astfel, în 2 iulie, ora 10:00 – 2 iulie, ora 23:00, este în vigoare un Cod portocaliu de vreme rea în Transilvania, Maramureş, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi în jumătatea de nord a Crişanei, zone unde vor fi averse torenţiale,…

Vezi mai mult

Reprezentanţii grupului farmaceutic american Johnson & Johnson au anunţat că vaccinul lor monodoză dezvoltat împotriva COVID-19 a prezentat rezultate promiţătoare împotriva variantei Delta şi a altor tulpini emergente ale noului coronavirus şi că acest ser asigură, de asemenea, o protecţie durabilă împotriva infectărilor. Datele medicale au arătat că durabilitatea reacţiei imunitare la recipienţii vaccinului J&J a fost de cel puţin opt luni, a precizat compania americană, potrivit căreia acest ser are o eficienţă de 85% şi poate să prevină, totodată, spitalizările şi decesul. Şi alţi producători de vaccinuri anti-COVID-19, inclusiv Pfizer-BioNTech, Moderna Inc şi AstraZeneca Plc, au anunţat că serurile…

Vezi mai mult

Judecătorii Tribunalului Constanța au respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Daniel Manole, directorul Agenției Române pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM) și a 4 patroni de firme reținuți, miercuri seară, de procurorii anticorupție din Constanța. Toți cei 5 inculpați au fost plasați în arest la domiciliu, în dosarul de trafic de influență, luare de mită și constituire de grup infracțional în cadrul Ministerului de Transporturi. Este vorba despre Daniel Manole – șeful ARSVOM, Petru Ogrinji – administratorul firmei SC Suszi SRL, Cristian Antohi -administratorul SC Tehnorex International SRL, Valeriu Iorga -administratorul SC Blue Line SRL şi Macovei…

Vezi mai mult

Vremea se va răcori şi va deveni, în general, instabilă în Bucureşti pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a emis avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi torențiale, vineri, pentru aproape toată țara. Astfel, în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 10:00, cerul va avea înnorări temporare accentuate, iar ziua vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, se vor acumula cantităţi de apă în medie de 10 – 15 litri/mp şi izolat, posibil, peste 20 litri/mp. Temperatura…

Vezi mai mult

După renunțarea de către un operator privat la ruta București Nord – Aeroportul „Henri Coandă” și retur, CFR Călători va opera 60 de trenuri, începând de la 1 iulie, pentru a permite în continuare mobilitatea cetățenilor. Trenurile sunt formate din automotoare Desiro, cunoscute ca „Săgeata Albastră” și circulă în regim de tren Regio cu un tarif de 4 lei, accesibil tuturor. Circulaţia trenurilor CFR Călători este cadenţată şi acoperă aproape întreaga durată a zilei. Traficul de călători este, astfel, deservit în mod optim, asigurând nevoile de transport atât pentru traficul de călători ocazional cât şi pentru cel de navetă. De…

Vezi mai mult

CNAIR a emis, pe 1 iulie, autorizaţiile de construire pentru lotul 3 (între DN6-Bragadiru şi A1) din Autostrada de Centură a Bucureştiului (A0), semi-inelul sudic, şi pentru tronsonul Mihăieşti-Zimbor al Autostrăzii Transilvania. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook: „Două dintr-o lovitură. Astăzi am emis autorizaţii de construire pentru două proiecte care, odată finalizate, vor fi mană cerească pentru zona metropolitană a Bucureştiului şi inima Ardealului. În primul rând, avem autorizaţie de construire ‘proaspătă’, dată pentru lotul 3 (între DN6-Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic. Compania elenă care lucrează…

Vezi mai mult

Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Precizările IGPR: Registrul se organizează și se ține de către unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu. Registrul se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Modelele formularelor-tip folosite în activitățile prevăzute de lege au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 127/13.02.2020, pentru stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea…

Vezi mai mult

Fostul șef de la Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Maramureș, Viorel-Andrei Donciu, aflat în arestat preventiv din aprilie, a fost rimis în judecată, joi, de procurorii DNA. Abia numit șef la Permise Auto Suceava, a fost arestat pentru mită: Viorel-Andrei Donciu Alături de el, au fost deferiți justiției Adrian-Nicolae Filip, consilier județean, și Vasile-Ionuț Belea, comisar șef de poliție. Iată precizările DNA: Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Viorel-Andrei Donciu, inspector principal de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere…

Vezi mai mult

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat definitiv, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani închisoare cu executare, pentru delapidarea subvenţiilor primite de PSD din bani publici. Concret, el şi-a însuşit 380.000 de euro, din care și-a cumpărat o vilă și o limuzină. Astfel, omul de casă al fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, se duce după el în pușcărie… Un complet de 5 judecători de la Instanţa supremă a respins apelurile DNA şi ale lui Drăghici și a menţinut sentința instanței de fond, pronunțată pe 15 octombrie 2020. Completul de 3 magistraţi îi…

Vezi mai mult