Autor: Mirela Egeea

Tribunalul Suceava a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pentru opt dintre cei zece poliţişti de la Serviciul Rutier al IPJ Botoşani reţinuţi de procurorii DNA Suceava pentru mai multe fapte de corupţie, în care și luare de mită. Este vorba despre un ofiţer şi şapte agenţi de poliţie, care vor sta după gratii o perioadă de 30 de zile. Decizia poate fi contestată. „Admite propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpaţilor: Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coşman Stelian Iulian, Anton Viorel şi Rusu Constantin…

Vezi mai mult

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat joi că intensificarea luptei împotriva corupţiei şi consolidarea independenţei sistemului judiciar prin îmbunătăţirea accesului la justiţie se numără printre reformele incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „Una din cele 9 reforme majore incluse în PNRR este cea din Justiţie şi vizează consolidarea independenţei sistemului judiciar prin îmbunătăţirea accesului la justiţie şi creşterea eficienţei la nivelul sistemului judiciar, precum şi intensificarea luptei împotriva corupţiei”, a scris Stelian Ion pe Facebook. Potrivit acestuia, principalele reforme în domeniul justiţiei vizează consolidarea cadrului instituţional – adoptarea noilor legi ale justiţiei, specializarea urmăririi penale în cazul…

Vezi mai mult

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat joi, într-un interviu pentru Bloomberg, că Guvernul nu va cere companiilor Romgaz şi Nuclearelectrica să majoreze, de la 50% până la 90%, cota din profiturile pe 2020 ce va fi vărsată la bugetul de stat sub formă de dividende, cum a făcut recent în cazul a două companii de utilităţi, deoarece societăţile energetice de stat au obiective mari de investiţii. „După discuţii cu premierul şi ministrul de Finanţe am convenit să exceptăm aceste două companii”, a spus Popescu. Bloomberg subliniază că Romgaz negociază în prezent preluarea participaţiei de 50% deţinută de grupul american Exxon…

Vezi mai mult

Premierul Florin Cîțu se fofilează în privința banilor din PNRR pentru firma GSP Power, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, despre care PSD susține că este „sponsorul PNL”. „sunt proiecte și sunt niște tehnologii inovatoare, până la urmă, ceea ce se propune prin aceste proiecte. L-am rugat pe ministrul energiei să vină public să explice exact despre ce este vorba acolo, ca să nu mai avem aceste dubii. În ceea ce privește decizia Comisiei (Europene – n.r.), discuțiile au fost și până acum, nu este ceva nou. Comisia a văzut aceste proiecte. Ceea ce știu până acum: nu a…

Vezi mai mult

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o Ordonanţă de urgenţă prin care artiştii din domeniile încă afectate de limitări vor putea beneficia în continuare de sprijin, prin acordarea unei indemnizaţii de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut, în loc de șomaj tehnic. „Măsura adoptată astăzi, de care ar putea beneficia un număr de 5.500 de artişti, se va aplica începând din această lună, pe toată durata stării de alertă şi 3 luni după încetarea ei”, a transmis mionistrul Muncii, Raluca Turcan. Șomajul tehnic pentru artişti a încetat pentru această categorie la 1 iunie.

Vezi mai mult

Premierul Florin Cîțu a amânat până când intră Parlamentul în vacanță proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. El anunțat joi, întrebat de jurnaliști pe această temă, că Guvernul va aproba săptămâna viitoare proiectul de lege. Evident, fără nicio modificare față de proiectul discutat în primă lectură, în 17 martie. Nu scăpăm de „dinozaurii” de la stat! Turcan: „Oricine poate să lucreze până la 70 de ani” Proiectul eliminării cumulului pensie-salariu are numeroase excepții și îi protejează pe bugetarii de partid. Cîțu a precizat că sunt exceptați, până la vârsta de 70 de ani, bugetarii…

Vezi mai mult

Loteria Română organizează, în perioada 14-27 iunie inclusiv, campania Te vaccinezi şi câştigi”, cu premii totale în valoare de 100.000 de lei, la care pot lua parte jucătorii care dovedesc participarea la programul naţional de vaccinare împotriva virusului COVID-19, se arată într-un comunicat transmis joi. Astfel, jucătorii care vor achiziţiona un bilet loto pentru oricare dintre jocurile Loto 6/49, Joker sau Loto 5/40 vor primi un talon gratuit de participare la tragerea la sorţi pentru campania “Te vaccinezi şi câştigi”. Tragerea la sorţi, respectiv extragerea câştigătorilor, va avea loc în cadrul tragerilor loto din 4 iulie. Talonul completat cu datele…

Vezi mai mult

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii urmează să fie aprobat de Guvern abia în trimestrul II al anului viitor, iar în Parlament, în trimestrul IV din 2022 şi va intra în vigoare în primul trimestru din anul 2023, a anunţat, joi, premierul Florin Cîţu. „Să vă dau şi calendarul: aprobarea în Guvern a proiectului de lege privind sistemul public de pensii – în trimestrul II din 2022, deci aici este borna, adoptarea în Parlament a noii Legi privind sistemul de pensii – în trimestrul IV 2022. Noua lege privind sistemul de pensii intră în vigoare în primul trimestru…

Vezi mai mult

CFR Călători va lansa, începând cu data de 11/12 iunie, programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Până la data de 5/6 septembrie, turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării. Iată precizările : Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători a pregătit un program variat care constă fie în prelungirea spre Mangalia – din 11/12 iunie – a circulației unor trenuri care aveau…

Vezi mai mult

Guvernul Cîțu a modificat, în ședința de joi, HG privind prelungirea stării de alertă, astfel încât nunţile şi botezurile să se poată desfăşura până la ora 2.00. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Florin Cîţu, la finalul ședinței Executivului. „Un lucru foarte bun, o veste foarte bună în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile: ele pot să rămână deschise până la ora 2,00 noaptea”, a precizat Florin Cîţu, la Palatul Victoria. Nunțile și botezurile se pot organiza, de la 1 iunie, fără limită de persoane, dar doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19, cu ambele doze. Altfel, regulile prevăd…

Vezi mai mult