Autor: Mirela Egeea

Republica Moldova a devenit pentru România al şaselea partener comercial necomunitar şi al 34-lea investiţional, cu un număr de 6.253 de firme cu capital mixt şi capital subscris de 57 milioane de dolari, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, joi, la Conferinţa de afaceri „Republica Moldova – destinaţie pentru investiţiile româneşti”. „România este pentru Republica Moldova primul partener comercial şi investiţional după numărul de firme cu capital mixt – 1.653 – şi volumul capitalului subscris, adică în jur de 245 de milioane de dolari. (…) Relaţiile există, sunt solide, putem să le consolidăm mai mult. Deja comerţul…

Vezi mai mult

„De astăzi, și toată vara, vom circula pe autostrada A2 de la București la Constanța fără șantiere”, a anunțat, în 27 mai, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Iată și restul mesajului, transmis pe Facebook: „Așa cum am stabilit cu Compania de Drumuri, toate devierile de trafic de pe A2 au fost încheiate înainte de sezonul estival. La podul de la Cernavodă, lucrările ample de reabilitare au început în martie. Constructorul s-a mobilizat corespunzător și a respectat termenul de redare în trafic așa cum am convenit. Lucrările pe partea carosabilă vor fi reluate în toamnă”. …

Vezi mai mult

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea a eșuat din nou în obținerea eliberării condiționate. El ar fi vrut să iasă din închisoare după doar 2 ani din pedeapsa de 3 ani și 6 luni, însă judecătorii Tribunalului București i-au respins definitiv, joi, cererea. Dragnea are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare condiţionată după data de 27 august. „Respinge contestaţia formulată de contestatorul Dragnea Nicolae Liviu ca nefondată. Admite contestaţia formulată de PICCJ – DNA împotriva sentinţei, pe care o desfiinţează în parte, în sensul ca propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită după 27.08.2021. Definitivă”,…

Vezi mai mult

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două avertizări: Cod portocaliu de ploi abundente pentru 18 judeţe din sudul, centrul şi nord-estul ţării, până vineri seara, şi Cod galben de instabilitate atmosferică în alte 12 judeţe, până sâmbătă dimineaţa. Astfel, în intervalul 27 mai, ora 16:00 – 28 mai, ora 21:00, judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, precum şi zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Bacău se vor afla sub Cod Portocaliu de ploi abundente. De asemenea, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora…

Vezi mai mult

Transportul aerian de persoane la nivel global va reveni la numărul pasagerilor din 2019 abia în anul 2023, după pandemia de COVID-19 care a condus la o prăbuşire a traficului aerian, a transmis, miercuri, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA). În acest an, numărul pasagerilor ar urma să fie cu 52% sub nivelul la care era înaintea crizei, urmând ca anul viitor să îşi revină la 88% din nivelul la care era înaintea pandemiei. Abia în 2023 transportul aerian de pasageri va ajunge la nivelul din 2019 (105%) pentru ca la finele deceniului să ajungă la 5,6 miliarde de pasageri,…

Vezi mai mult

Laura Codruța Kovesi își intră în pâine: Parchetul European va fi operaţional la 1 iunie, după mai multe luni de întârziere, a anunţat miercuri, Comisia Europeană. Noua instanţă de luptă împotriva fraudei în UE este primul parchet supranaţional care investighează şi urmăreşte penal frauda în materie de cheltuieli şi venituri, frauda în materie de TVA (dacă implică două sau mai multe state membre şi un prejudiciu de cel puţin 10 milioane de euro), spălarea de bani aferentă activelor provenite din fraudarea bugetului UE, corupţia activă şi pasivă sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale UE, precum şi participarea…

Vezi mai mult

La puțin timp după prezentarea variantei finale a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în plenul Parlamentul, de către premierului Florin Cîțu, senatorii și deputații au adoptat miercuri, proiectul de lege privind ratificarea deciziei EURATOM, care va permite accesarea banilor europeni (29,2 miliarde de euro). S-au înregistrat 378 de voturi “pentru” două voturi împotrivă şi trei abţineri. Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles. Noua decizie privind sistemul…

Vezi mai mult

O nouă alertă a fost emisă, miercuri, de CERT-RO, în care anunță deturnarea unor conturi de WhatsApp din România. Echipa Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) atrage atenţia asupra unui tip de atac, care a început să fie notificat ca incident de către utilizatori din România, fiind vorba despre încercări ale atacatorilor de a obţine acces la conturile de WhatsApp ale anumitor utilizatori – ţintă, prin tehnici de inginerie socială. Conform unei notificări postate pe propria pagină de Internet, conturile de WhatsApp sunt legate de numerele de telefon ale utilizatorilor, iar în momentul autentificării (login) într-un…

Vezi mai mult

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) se va pronunţa, vineri, în privinţa autorizării vaccinului Pfizer-BioNTech pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. EMA va organiza o conferinţă de presă pentru a prezenta „concluziile unei reuniuni extraordinare a comitetului său de evaluare a medicamentelor de uz uman (…) în legătură cu indicaţiile pediatrice ale vaccinului Comirnaty”, a anunţat agenţia, într-un comunicat publicat miercuri. Comirnaty este denumirea comercială a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer în colaborare cu compania germană BioNTech. Dacă va fi aprobat, serul Pfizer va deveni primul vaccin autorizat de EMA pentru a fi administrat…

Vezi mai mult

Copreşedintele AUR, deputatul George Simion, a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este „este o mare trădare națională”. El a postat pe Facebook o filmare în care îl chestionează pe premierul Florin Cîțu despre împrumutul din PNRR, iar acesta se fofilează. La rândul său, celălalt copreședinte AUR, senatorul Claudiu Târziu, a spus că PNRR este „un ajutor de înmormântare”, și „ultima mare privatizare a tot ceea ce a mai rămas românesc”. „Reformele despre care domnul premier vorbeşte sunt de genul celor pe care un alt guvern de aceeaşi extracţie le-a făcut…

Vezi mai mult