Firmele pot trece opţional, de la 1 octombrie la plata defalcată a TVA, așa cum a stabilit Guvernul Tudose prin Ordonanţa 23/2017, în 30 august.
Astfel, cu excepţia persoanelor fizice, orice persoană impozabilă, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA, poate aplica opțional măsura de plată defalcată (în conturi separate) a TVA – „split TVA”.
De la 1 ianuarie 2018, măsura va fi obligatorie, plata facturilor primite pentru cumpărăriurmând a fi făcută în contul de TVA indicat de furnizor.
Senatorii din Comisia de Buget-Finanţe au aprobat în proiectul legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 un amendament prin care amână până la 1 ianuarie 2019 aplicarea obligatorie a măsurii, urmând ca numai companiile care au relaţii comerciale cu statul să spliteze plata TVA începând din 2018.
Proiectul adoptat de senatorii din Comisia de Buget-Finanţe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, apoi să fie trimis la Camera Deputaţilor – for decizional.