În dosarul recuperării prejudiciului de 60 de milioane de euro produs de Dan Voiculescu în privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări alimentare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație, în 6 iunie, imobilul din strada Aviator Zorileanu ce îi aparține Corinei Voiculescu, una dintre fiicele mogulului Antenelor – ale căror sedii au fost evacuate cu scandal.
Prețul de plecare al licitație a fost stabilit la 4,531 milioane lei, fără TVA.
Potrivit anunțului publicat pe site-ul ANAF, este vorba despre un “teren în suprafață de 576 metri pătrați și construcțiile situate pe acesta: locuință cu regim de înălțime D+P+E+M cu suprafața construită la sol de 193,7 metri pătrați și garaj cu suprafața construită la sol de 17,66 metri pătrați”.
Cei interesați trebuie să depună oferta de cumpărare până în data de 3 iunie, la ora 13.00.
Dan Voiculescu a fost condamnat în 8 august 2014 la 10 ani de închisoare și se pregătește să fie eliberat condiționat, după ispășirea aunei treimi din pedeapsă, deoarece a depășit vârsta de 60 de ani.