Raportul CBRE privind evolutia pieţei din 2015 şi tendinţele noului an (vezi document la finalul articolului) relevă că în 2016 vor fi livraţi în Bucureşti 408.000 mp de birouri noi, de peste 5 ori mai mulţi decât anul trecut (72.500 de mp) şi cu 10% mai mult faţă de 2009 – când a fost recordul istoric al pieţei imobiliare locale.

cbre

CBRE Romania este lider pe piata de cladiri de birouri de clasa A si B din Bucuresti in 2015, reprezentand cei mai multi chiriasi. Conform datelor companiei, CBRE detine un portofoliu de chiriasi care reprezinta 44% din piata imobiliara locala.

„Este al doilea an consecutiv in care se consolideaza tendinta, remarcata inca din 2014, de crestere a cererii de spatii noi si de extindere a spatiilor inchiriate, in detrimentul simplelor renegoceri care au caracterizat perioada de ezitari si neincredere a pietei din anii trecuti. Este un semnal excelent de crestere a increderii in piata din Romania, in linie cu cresterea economica generala comunicata de catre Institutul National de Statistica. Cifrele vorbesc: business-urile noi care au nevoie de spatii de birouri au dublat practic cererea in ultimii doi ani,  de la 28.700 mp in 2013 pana la 52.800 mp in 2015”, precizeaza Mihai Paduroiu, Head of Office Agency, CBRE Romania.

Volumul total de spatii de birouri inchiriate anul trecut a fost de 240.000 mp, cu 20% mai putin decat in 2014. Aceste cifre din 2015 reprezinta „rezultatul contextului de piata din anii de criza 2009-2010 cand au fost incheiate putine tranzactii, marea majoritate pe cinci ani. Astfel, anul trecut au expirat putine contracte, adica putini chiriasi au fost in situatia de a cauta spatii si este de asteptat ca inchirierile sa isi reia cresterea in 2016, datorita numarului substantial de mandate care se asteapta a fi incheiate in urmatoarele 9-12 luni”, arata raportul CBRE.

Anul viitor se vor livra alti 315,000 mp, astfel ca, la sfarsitul lui 2017, spatiile livrate in perioada 2016- 2017 vor reprezenta o treime din totalul spatiilor de birouri existente in Bucuresti.

Pentru 2017, peste jumatate din numarul total de spatii, respectiv 53% din volumul total deja anuntat, vor fi livrate in Vestul Capitalei. „Tendintele de reconfigurare a pietei imobiliare arata clar o migrare a cererii din Nord si Pipera spre Vest, ceea ce va conduce la o dinamizare a pietei din Bucuresti”, apreciaza Mihai Paduroiu.

Cea mai activa industrie pe piata imobiliara continua sa fie cea de IT&C; companiile din acest sector au inchiriat in ultimii 3 ani 330.000 de mp de spatii de birouri, in 2015 cererea acestora reprezentand 51% din cererea totala.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version