Urmează anchete sectoriale la utilități și cluburi sportive!
Consiliul Concurenței va finaliza până la sfârșitul anului aproximativ 20 de anchete, a declarat sâmbătă, la un seminar organizat de instituție la Sinaia, Bogdan Chirițoiu, președintele acesteia.
“Cea mai importantă analiză lansată în acest an a fost cea pe piața carburanților. Ne-a surprins faptul că vedem de peste un an de zile faptul că prețurile la carburanți, fără taxe, în România au o ușoară creștere față de media Uniunii Europene și am vrut să înțelegem ce ar putea să explice această schimbare. Această analiză a fost lansată și o vom finaliza la anul”, a declarat Bogdan Chirițoiu.
Totodată, va fi gata cazul privind firmele de asigurări: “Investigăm presupusul schimb de informații realizat în interiorul Uniunii naționale a companiilor de asigurări. Este un caz care va fi finalizat de echipa de investigații în acest an, urmând ca anul viitor să avem decizia în privința lui”.
În curând, Consiliul Concurenței va face publice analizele pe piața pachetelor de servicii multiplay (combinația de servicii de telefonie fixă, mobilă, televiziune prin cablu și Internet) și analiza privind modul în care funcționează piața lemnului.
Deosebit de importante, din punctul de vedere al dimensiunii economice a actorilor implicați, sunt cele legate de zonele de licitații, cum a fost cazul APIA care a fost încheiat curând.
“În toamnă vom finaliza un caz privind o presupusă trucare de licitații la Transgaz. Nu este un caz foarte nou, dar este un caz pe care l-am lucrat împreună cu parchetul. Este un caz care merge în paralel cu DIICOT”, a spus Chirițoiu.
De asemenea, în acest an Consiliul Concurenței va finaliza un caz privind o presupusă trucare de licitații privind achiziționarea de echipamente electrice de către firme din distribuția electricității, în special Electrica.
Consiliul Concurenței va mai termina până la finele anului, fără însă a lua o decizie, investigația pe partea de retail, unde Consiliul are suspiciuni privind comportamentul unor jucători mari precum Carrefour sau Cora.
Investigații la prețul apei, a utilităților și finanțarea cluburilor sportive de către primării
Pe partea de analize, așa-numitele investigații sectoriale, Consiliul Concurenței a demarat o analiză cu privire la modalitatea în care se stabilește prețul apei, în urma plângerilor venite de la companiile din energie nemulțumite de creșterea continuă a prețului.
În următoarea perioadă, utilitățile și sportul sunt domeniile vizate de CC.
Președintele Consiliului Concurenței a precizat că în ceea ce privește utilitățile, “vrem să găsim o soluție pentru a împăca legea achizițiilor și legea 51, să o facem să funcționeze totuși”.
“Pe partea de sport, avem multe cereri de la primării care vor să finanțeze diferite cluburi sportive. Legea sportului, cu care noi suntem de acord, nu permite plata salariilor pentru sportivii profesioniști și în special în sporturi care au un potențial economic, cum este fotbalul, și aici suntem blocați. De acea încercăm să găsim o soluție”, a spus Chrițoiu.