Gabriel Mutu, care i-a luat locul Gabrielei Firea la conducerea interimară a Organizației PSD București, a transmis că alocările de la Bugetul de stat către autoritățile locale sunt corecte și că este pentru prima dată când acești bani nu se mai risipesc prin bugetul Capitalei, pe concerte și târguri.
„Este pentru prima oară când sectoarele Municipiului București sunt finanțate corect și se vor dezvolta unitar! Impozitele pe venit achitate de bucureșteni se întorc în investițiile pe care le desfășoară primăriile de sector. Acum vin bani în plus pentru cetățeni, repartizați direct bucureștenilor și nu există tăieri de fonduri pentru bugetele locale. Guvernul României alocă, începând cu acest an, peste 1,1 miliarde de lei de la Bugetul de stat pentru fondurile necesare dezvoltării investițiilor locale. Este pentru prima dată când acești bani nu se mai risipesc prin bugetul Capitalei, pe concerte, târguri, spectacole și alte evenimente de acest tip, efectuate de Gabriela Firea”, a spus Gabriel Mutu, într-un comunicat difuzat de PSD București.
Mutu precizează că propunerea transferării fondurilor din impozitul pe venit înapoi către cetățeni direct prin intermediul autorităților locale a fost asumată de toți primarii celor șase sectoare ale Capitalei și înaintată ministrului de finanțe.
„Primarul sectorului 1, a cărui semnătură nu apare pe această scrisoare a transmis că sprijină această decizie, pentru dezvoltarea unitară a sectoarelor. Cetățenii au nevoie de investiții locale, în reabilitarea termică a imobilelor de locuit, în modernizarea școlilor și a străzilor, în amenajarea parcurilor și a domeniului public, dar și pentru multe alte proiecte durabile. Toate acestea sunt cunoscute cel mai bine de primarii de sector, care sunt apropiați comunităților pe care le administrează. Decizia Guvernului vine, astfel, în beneficiul celor care își doresc transparență totală în administrarea banului public și în investițiile de durată pentru București”, mai spune Gabriel Mutu.