Camera Deputaţilor – for decizional – a adoptat luni seară, cu 175 de voturi “pentru”, 30 “împotrivă” şi 30 de abţineri, Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore. (Vezi document la finalul articolului)
Este vorba despre noile condiții ce vor fi impuse companiilor care au în acest moment acorduri petroliere offshore:
- OMV Petrom și ExxonMobil: perimetrul de mare adâncime Neptun Deep
- Lukoil, PanAtlantic Petroleum și Romgaz: perimetrul Trident
- Black Sea Oil&Gas (BSOG): perimetrele Midia și Pelican
- Petromar Resources: perimetrele Muridava și Est Cobălcescu.
Şapte platforme, interconectate, extrag gazele şi petrolul din perimetrele marine. Iar 7% din producţia de petrol a României, şi 13% din cea de gaze naturale provin de pe platformele din Marea Neagră.
Culmea este însă că titularii de concesiuni offshore sunt nemulțumiți și au amenințat că vor pleca.
Însuși Liviu Dragnea a anunțat luni la Parlament noua formă a proiectului de lege care reglementează investițiile din Marea Neagră, actul normativ suferind o modificare majoră față de forma inițială a proiectului de lege, așa cum a fost realizat de Guvern și votat deja de Senat.
Cu pixul în mână, Dragnea a explicat cum românii vor câștiga 40 de miliarde de dolari: “Cu această formă, statul încasează venituri de peste 20 de miliarde de dolari. Această lege poate să genereze venituri de 40 de miliarde de dolari”, la redevențe de 250 milioane lei/an, Dragnea precizând că “nu vorbim aici despre redevențe” – în sensul că acestea nu vor crește.
Liderul PSD a anunțat impozitarea suplimentară a veniturilor companiilor, renunțarea la creditul fiscal, precum și obligația de a vinde jumătate din producția de gaze în România.
Legea este esențială pentru demararea investițiilor în extracția celor circa 170 miliarde metri cubi de gaze din cele patru perimetre din marea Neagră.
Iată principalele modificări anunțate de Dragnea față de varianta legii votată în februarie de Senat:
- Creditul fiscal se elimină. Prevederea le permitea companiilor din Marea Neagră să ceară compensații de la statul român în cazul schimbării de fiscalitate.
- Se reintroduce un impozit pe veniturile suplimentare. Astfel, diferența de preț al gazelor de la 45,71 lei până la 85 lei pe megawatt /oră se impozitează cu 30%. De un preț al gazelor de peste 85 lei se adaugă câte 5 puncte procentuale.
- Jumătate din producția de gaze va fi tranzacționată pe piața din România.
Dragnea a mai susțineut că sumele obținute din impozitarea suplimentară vor merge la un fond creat special pentru a finanța proiectele de investiții prin parteneriat public-privat.
Declarația Titularilor de Concesiuni offshore
“Considerăm că amendamentele adoptate de Camera Deputaților vor avea un impact negativ semnificativ asupra industriei de petrol și gaze offshore din România și vor descuraja investițiile din Marea Neagră, cu consecința imediată a diminuării potențialul de producție suplimentară de hidrocarburi din zona offshore.
Asociația noastră considera că stabilitatea și predictibilitatea mediului legislativ românesc, în general și a regimului fiscal, în particular, pe întreaga perioadă a contractelor de concesiune, reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea cu succes a resurselor de hidrocarburi offshore”.