Oficiul European pentru Statistică a anunțat, joi, că România este țara care a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2017.
Astfel, conform cifrelor prezentate de Eurostat, România a avut o creștere economică de 5,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta în condițiile în care creșterea medie din UE a fost de 1,9%, iar Slovenia a fost singura țară din celelalte 27 care a depășit bariera de 5%.
România a avut cea mai mare creștere economică și față de trimestrul precedent, înregistrându-se o ascensiune de 1,7% față de ultimele trei luni din 2016.
De remarcat că niciunul dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene nu a înregistrat scădere economică în primul trimestru din 2017 față de aceeași perioadă a anului trecut.
Iar cifrele prezentate în legătură cu România sunt aproape identice cu cele anticipate de Institutul Național de Statistică.