Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat joi seara, în debutul şedinţei Guvernului, că sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii va înceta la finalul anului şcolar, iar unele grădiniţe şi after-school-uri vor fi deschise „în condiţii extrem de stricte”, fără a preciza însă dacă acestea vor fi doar private, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis.

„Odată cu încheierea şcolii, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării şcolilor, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copilul său, beneficiind de plata a 75% din salariu”, a spus premierul.

Orban a admis că “foarte multe familii active vor fi în situaţia în care le va fi extrem de dificil să găsească o soluţie pentru ca în perioada în care se duc la muncă să existe persoane care să aibă grijă de copii”.

El a recomandat „soluţii în cadru familial” şi a precizat că vor fi deschise grădiniţe şi after-school-uri, potrivit regulilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei.

„Permitem în condiţii extrem de stricte, care vor fi reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, redeschiderea grădiniţelor, a activităţilor de tip after-school care funcţionează în mod normal pe perioada verii”, a arătat Ludovic Orban. 

Președintele Iohannis a declarat, în urmă cu câteva zile, că din 15 iunie pot fi redeschise grădinițele și after-schol-urile private.

Iohannis: Se impune prelungirea stării de alertă, dar măsurile restrictive vor fi mai puține
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version