Reprezentanții Primăriei Sectorului 4 anunță că în cel mai scurt timp posibil vor scoate la vânzare peste 800 de autoturisme găsite abandonate în ultimele 18 luni pe străzile din sector.
Conform unui raport dat publicității marți, echipele de la Primăria Sector 4 și Poliția Locală Sector 4 au ridicat peste 2.500 de autoturisme de pe străzi, de la 1 ianuarie 2017 și până în prezent.
Acestea au fost verificate și s-a stabilit că peste 800 dintre acestea sunt încă funcționale astfel că mașinile vor fi scoase la vânzare de reprezentanții Primăriei pentru a aduce un plus la bugetul local.
Reprezentanții Primăriei susțin că cei cu probleme au fost somați oficial să-și ridice mașinile de pe domeniul public sau privat al statului. Cei care nu au făcut-o rămân fără mașini.
Însă cei de la Poliția Locală spun că procedura de ridicare a autoturismelor este greoaie și că proprietarii folosesc diferite tertipuri pentru a îngreuna acțiunile agenților.