Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că Guvernul va adopta, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență (OUG) privind amânarea plății ratelor atât de către persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, la cerere.

Ministrul precizează că a discutat cu reprezentanții BNR și ai băncilor private, care sunt de acord cu această măsură de sprijin a populației și mediului de afaceri, în această perioadă a epidemiei de coronavirus (COVID-19).

“Pregătim această ordonanță. Sper să fie gata pentru ședința de mâine (26 martie, n.r.). Sunt câteva detalii tehnice pe care trebuie să le punem la punct. De aceea am stat puțin mai mult. Cei care cer, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, vor avea acces la amânarea ratelor la bancă. Propunerea mea este pentru perioada de 9 luni. Să vedem dacă așa va rămâne. Așa am discutat cu BNR, și Banca Națională are lichiditate. Sistemul bancar a răspuns pozitiv. Cred că Ordonanța de mâine va avea și clarificări pentru măsurile pe care deja le-am luat. Vom face rectificarea, sper, săptămâna viitoare, pentru că avem nevoie de resurse pentru Ministerul Sănătății, în special“, a precizat Florin Cîțu.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a declarat și el, miercuri, că “Guvernul este pregătit ca mâine să dea ordonanţă de urgenţă care permite amânarea plăţii ratelor la bancă, pe de o parte, pentru persoane fizice, adică pentru oamenii care au rate la bancă, dar şi pentru firmele din România”.

„La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni, deci, practic, ratele pot fi amânate până la sfârşitul acestui an. Suntem convinşi că până atunci economia îşi va reveni, oamenii îşi vor reveni şi atunci lucrurile vor intra cu mult mai uşor într-o normalitate”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni. 

Inițial, ministrul Cîțu anunțase miercuri seară, la Digi 24, că ordonanța va fi aplicată pe un termen ”mai aproape de șase luni, decât de trei luni”.

Cîțu îl contrazice pe Orban: Cei care nu vor putea să își plătească ratele vor fi păsuiți
Prin noua măsură, Guvernul Orban i-o ia înainte PSD-ului, care a depus deja la Parlament un proiect de lege privind amânarea cu 9 luni a ratelor, proiect pe care dorește să îl adopte săptămâna viitoare, prin procedură de urgență, online. 
Coronavirus. Parlamentarii PSD vor adopta online, în procedură de urgență, 5 proiecte de lege
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version