Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Iohannis, mesaj pentru cei ce votează moțiunea de cenzură: Cu certitudine nu vom avea guvern PSD /  JUSTIȚIE: Frații interlopului Emi Pian ucis la barbut, reținuți de procurori / Încă o persoană din clanul Duduienilor va fi dusă la mandat /

 

Breaking News:
 
Erori reparate

CNAS a restabilit calitatea de asigurat pentru 90.000 de angajaţi care au fost în şomaj tehnic

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a operat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) modificările necesare pentru restabilirea calității de asigurat a aproximativ 90.000 de salariaţi care au fost în şomaj tehnic.

Acești salariați s-au trezit că nu mai sunt asigurați la sănătate, deși contribuția a fost plătită de stat, în perioada stării de urgență sau de alertă, instituite din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Astfel, pentru a aplana scandalul izbucnit în presă în urmă cu trei săptămâni, CNAS a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă datele cuprinse în listele asumate de reprezentantul legal al angajatorului referitoare la persoanele şi perioadele în care acestea au fost în şomaj tehnic şi pentru care s-au virat sumele aferente contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate.

„În baza acestor informaţii oficiale, CNAS a operat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) modificările necesare pentru ca salariaţii care s-au aflat în şomaj tehnic, dar care nu figurau în baza de date ca persoane asigurate în perioadele în care acestea au beneficiat de indemnizaţia prevăzută în OUG nr. 30/2020, să îşi păstreze calitatea de asigurat, chiar dacă această indemnizaţie a fost constituită ca obligaţie de plată în Declaraţia 112 la o dată ulterioară, respectiv în luna aprilie 2020 pentru luna martie 2020. Prin această procedură, a fost restabilită calitatea de asigurat pentru aproximativ 90.000 de salariaţi care au fost în şomaj tehnic, dar pentru care Declaraţia 112 nu a fost completată în conformitate cu reglementările prevăzute în Ordinul nr. 1.942/979/819/2020″, se arată în comunicat.

CNAS precizează însă că mai există situaţii în care angajatorul a declarat încetarea raporturilor de muncă, prin completarea în Declaraţia 112 a datei lichidării acestora. În aceste cazuri, este necesară depunerea unei declaraţii rectificative din care să rezulte situaţia reală a raporturilor de muncă.

„Persoanele care îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuiau repuse în drepturi. Am găsit o formulă care să ajute la acest demers, respectând reglementările în vigoare, şi mulţumesc conducerii ANOFM pentru sprijinul acordat. Vom continua să rezolvăm punctual toate situaţiile în care persoanele ce îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi asigurat în sistemul de sănătate să beneficieze de acest drept. Principala noastră misiune este de a veghea ca drepturile asiguraţilor să fie respectate şi vom interveni ori de câte ori va fi nevoie pentru a asigura accesul populaţiei la asistenţa medicală”, a declarat, în comunicat, Adela Cojan, preşedintele CNAS.

CNAS menţionează că, pentru a evita astfel de situaţii în viitor, angajatorii trebuie să completeze Declaraţia 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, respectând reglementările prevăzute în Ordinul comun nr. 1942/979/819/2020 al ministrului Finanţelor Publice, al ministrului Muncii şi al ministrului Sănătăţii.

5 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv