Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Șeful Secţiei de Chirurgie Cardiacă din Timișoara, Marinel Gașpar, a fost arestat preventiv după ce a fost prins când lua mită / POLITICĂ: Camera Deputaților a adoptat Legea de creștere a lefurilor pentru aleșii locali / Penalii Costel Alexe și Mihai Chirica de la Iași, judecați pentru corupție, vor primi și ei indemnizații mărite, până la sentința definitivă / 

Breaking News:

Colectiv: 21 de răniţi internaţi, 18 în spitale din străinătate

În urma incendiului din clubul Colectiv se mai află internaţi în spital 21 de răniţi, 3 în Bucureşti şi 18 în Marea Britanie (3), Olanda (2), Belgia (8), Austria (2), Israel (1) şi Germania (2).

raniti colectiv, ciolos 3

Dintre răniţii din Capitală unul se află în stare critică, potrivit Ministerului Sănătăţii.

La Spitalul Floreasca sunt doi pacienţi la Institutul “CC Iliescu”, unu.

Totodată, în străinătate se află în tratament ambulatoriu două persoane.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Colectiv şi-au pierdut viaţa 63 de persoane: 26 la faţa locului şi unul în drum spre spital, iar alţi 24 în spitalele din ţară şi 12 în străinătate. În total au fost trataţi în spitale din Capitală 78 de răniţi, dintre care 39 au fost transferaţi la clinici din străinătate.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv