Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul va aproba noile măsuri de relaxare de la 1 august adoptate de CNSU / ANM: Cel mai agresiv val de caniculă din această vară a debutat cu Cod Galben / 

Breaking News:

Contestație pe decizia de neplagiat în cazul lucrării de doctorat a lui Kovesi

La CNATDCU a fost depusă o contestație față de decizia de neplagiat în cazul lucrării de doctorat a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, iar o comisie formată din trei membri o va analiza.

Marius_Andruh

Marius Andruh, preşedintele interimar al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a anunțat că se va întruni o nouă comisie, în care vor fi aleşi trei specialişti, iar raportul tezei va fi reevaluat, urmând ca decizia să fie votată de Consiliul General.

Contestaţia a fost depusă de către Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a precizat Andruh.

Consiliul general al CNATDCU a decis pe 8 decembrie 2016 că Laura Codruța Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Decizia a fost luată cu 35 de voturi ”pentru” și o abținere.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv