După rezultatele dezastruoase de la simularea examenului de Evaluare Națională, federația “Coaliția pentru Educație” consideră că în lipsa acestui examen de probă numai 39,2% din elevii de a VIII-a ar trece de media 5. 

membri coalitia pentru educatie

“În contextul în care adoptarea noului plan cadru pentru gimnaziu întârzie peste termenul anunțat inițial, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice are oportunitatea de a adresa aceste probleme nu doar prin prisma analizei de rezultate și indicatorilor de proces, ci în profunzimea lor, plecând de la cauze și probleme sistemice”, sunt de părere cei din această federație.

Datele statistice arată că sunt peste 100.000 de copii care riscă medii sub 5 la acest examen, cu tot cu cei care nu s-au prezentat la toate probele. În actualul sistem, în cazul în care ajung la liceu, mare parte dintre ei se vor regăsi printre cei nu vor participa/nu vor trece examenul de Bacalaureat. Deja avem pierduți, în ultimii 5 ani, din zona ocupării oficiale, între 500.000 și 700.000 de tineri.

“Pierdem 100.000 de tineri în fiecare an”

“Este foarte greu de crezut și de acceptat cum noi, o țară întreagă, ne permitem să pierdem în jur de 100.000 de tineri în fiecare an. Pe mare parte dintre ei îi pierdem cu bună știință, după ce îi ținem în licee în care se plictisesc și în care nu învață aproape nimic practic”, afirmă Daniela Vișoianu, președinta Federația Coaliția pentru Educație.

Copiii aceștia nu au nevoie doar de meditații și hei-rupisme din partea profesorilor pentru a trece de pragul mediei 5, peste trei luni. Au nevoie de profesori care să creadă în ei, acum și încă patru ani, astfel încât să poată fi recuperate decalajele existente măcar în parte. Pentru că în opinia Federației, resursele umane pot determina, într-o măsură mult mai mare decât cheltuielile materiale, creșterea calității educației“, mai spune reprezentanta Coaliției pentru Educație.

Un curriculum flexibil, relevant pentru viata reală și interesele elevului, centrat pe competențe și valori încurajează învățarea. Emoția stârnită de dezbaterea pe planurile cadru își are originea în frica profund umană de schimbare, dar și în lipsa de viziune globală. Profesorii pot alege să susțină schimbarea însă au mare nevoie, ca noi toți, să vadă destinația. Trei documente sunt necesare:

  • profilul absolventului (recomandăm să se țină cont de propunerea Institutului de Științe ale Educației, dezbătută in vara anului 2015)
  • noul curriculum – planul cadru general, din care se vor dezvolta planuri cadru pentru filiere/profiluri diferite, programe școlare și manuale;
  • sistemul de evaluare (noi adăugăm și monitorizare) prin care să se asigure concordanța dintre primele două, adică prin instrumentele de curriculum atingem profilul proiectat;

În opinia Coaliției pentru Educație, evaluarea (oricum s-ar numi ea) trebuie proiectată și organizată de la început. Când propunem o modificare, de exemplu o nouă programă școlară, două sunt seturile de întrebări esențiale:

  • ce competențe (cunoștințe și abilități și comportamente) sunt dezvoltate în clasă prin această programă școlară? Știu profesorii să faciliteze dobândirea acestor competențe?
  • cum ne asigurăm că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla (monitorizare și evaluare), adică absolventul să dobândească competențele de care are nevoie pentru a fi un adult împlinit?

“Evaluarea trebuie să ajute elevul să își înțeleagă progresul, dat fiind ca una dintre competențele-cheie este autonomia în învățare, și trebuie să fie valorificată permanent pentru îmbunătățirea performanței sistemului (profesor, școală, politici publice), mai afirmă Daniela Vișoianu.

Aceste generații de copii merită mai multă atenție și mai multă onestitate și transparență, pentru că rezultatele lor sunt rezultatele noastre, ca sistem, iar ei sunt viitorul nostru, ca țară. Rupturile supralicitate între părinți și profesori, de exemplu, crează spații de slăbiciune ale plasei de siguranță pe care un stat responsabil trebuie să o asigure (micilor) săi cetățeni. Prin toate găurile provocate de căutările de vinovați cad, an de an, mii şi mii de copii. Pentru majoritatea acestor copii, mai ales in cazul celor care provin din medii defavorizate, singura sansa este o educație de calitate la care să aibă acces în mod echitabil, a concluzionat, președinta Federației Coaliția pentru Educație.

Coaliţia pentru Educaţie este o federaţie constituită în primăvara anului 2015, de mai multe organizații neguvernamentale din domeniu, care îşi propune să coaguleze energii şi resurse pentru a împlini o viziune curajoasă despre învăţare în România. Scopul Coaliţiei este să contribuie la crearea şcolii în care fiecare vrea şi poate să îşi împlinească potenţialul. Procesul de formare și dezvoltare a Coaliţiei este susţinut în intervalul aprilie 2015 – aprilie 2016, în cadrul unui proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version