Ligia Deca, consiliera președintelui Klaus Iohannis pe probleme de învățământ, a depus jurământul de ministru al Educației, luni, la câteva zile după demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat.

Acuzat de plagiat, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu (PNL), a demisionat; redevine rector, funcție din care se autosuspendase

Iohannis a felicitat-o și a spus că legile educaţiei trebuie să ajungă cât se poate de repede în Guvern şi apoi în Parlament:

„Doamna ministru, nu doar dumneavoastră aveţi nevoie de încurajări, de ajutor şi de oameni buni profesionişti cu care să lucraţi, ci întregul Guvern, fiindcă pachetul de legi va trebui să ajungă cât se poate de repede în Guvern, care prin vocea prim-ministrului Nicolae Ciucă a declarat de la început că va prelua această sarcină şi va lucra la acest pachet în aşa fel încât să fie prezentat Parlamentului un pachet coerent, modern, închegat, care realmente pune bazele unui sistem de educaţie pentru secolul XXI în România”.

La ceremonia de învestire de la Palatul Cotroceni au participat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, vicepremierul Kelemen Hunor şi consilieri prezidenţiali.

Premierul Nicolae Ciucă a blocat, cu ajutorul judecătorilor și a CSM, orice demers de verifficare a tezei sale de doctorat asupra căreia există acuzații de plagiat.

Iohannis l-a pensionat pe judecătorul care a anulat toate sesizările de plagiat în cazul lui Ciucă
Inspecția Judiciară a clasat sesizarea depusă de 14 ONG-uri la judecarea dosarelor intentate de premierul Ciucă privind plagiatul
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version