Doi tineri sirieni au fost depistați de polițiții de frontieră ai PTF Calafat, vineri dimineaţa, pe osia semiremorcii unui camion condus de un șofer turc.

Potrivit IGPF, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de trecere a graniței un cetăţean turc, în vârstă de 42 de ani, care conducea un autocamion cu care, conform documentelor de însoţire a mărfii, transporta fructe din Turcia pentru o societate din Franţa.

„În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse într-un compartiment de depozitare situat deasupra osiei semiremorcii, două persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbaţii, în vârstă de 20, respectiv 26 de ani, sunt cetăţeni sirieni. Aceştia au declarat autorităţilor faptul că, în timp ce se aflau într-o parcare din oraşul Sofia, Bulgaria, s-au urcat în mijlocul de transport având acceptul şoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 1.000 de euro. Cei doi străini intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cetăţenii sirieni, şoferul, cât şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor”, informează IGPF.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version