Evoluţia tehnologică şi cunoştinţele medicale actuale ar fi trebuit să evite aproape jumătate (49,4%) din decesele care au avut loc în spitalele româneşti în anul 2013, arată un raport Eurostat publicat marţi de organismul UE.
Concret, din 54.827 de decese care au avut loc în urmă cu 3 ani, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară.
Este cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.
În raportul Eurostat asupra sistemelor de sănătate din Europa, România este plasată pe ultimul loc la eficienţa sistemului de sănătate şi capacitatea acestuia de a salva vieţi.
Aproape la fel de prost ca noi stau ţări precum Letonia (48,5%), Lituania (45,4%) şi Slovacia (44,6%).
Franța, Danemarca, Belgia și olanda, cele mai sigure
Ţara cu cele mai puţine cazuri de decesuri care puteau fi evitate este Franţa (23,8%), fiind urmată în clasament de Danemarca (27,1%), Belgia (27,5%) şi Olanda (29,1%). Media europeană este de 33,7%.
Datele Eurostat mai arată că 1,7 milioane de persoane până în 75 de ani au decedat în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces (33,7%) sunt considerate morţi premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.
Din totalul de cazuri de deces prematur, 184.800 (32%) sunt cauzate de atacurile de cord, 93.900 de cazuri (16%) de atacurile cerebrale, 67.000 (12%) – de cancerul de colon, 50.800 (9%) – de cancerul de sân, 28.700 (5%) de bolile hipertensive şi 24.100 (4%) – de pneumonie.
Din alte cauze decât cele enumerate mai sus au murit 130.000 de persoane.