Rata de promovare la Evaluarea Națională a absolvenţilor clasei a VIII-a a urcat de la 76,9% la 77%, după soluționarea contestațiilor, informează Ministerul Educației.

sursă foto ProTV

Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 108.252 la 108.294. 

A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 467 la 497 (cei mai mulţi, în Capitală – 112). Cele mai multe medii – 13.066 – sunt cuprinse în intervalul 9 – 9,49.

S-a redus, în schimb, numărul candidaţilor cu medii sub 5: de la 32.460 la 32.418 (23%).

14.027 de contestaţii 

Au fost depuse 14.027 de contestaţii, număr ce reprezintă 4,83% din totalul lucrărilor susţinute (290.290). Dintre acestea, 7.285 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura română, 6.286 la Matematică și 456 la Limba şi literatura maternă.

La proba de Limba şi literatură română, 121.315 candidaţi (86,1%) au primit note peste 5 (în creștere de la 121.227). Dintre aceștia, 1.745 de candidaţi au primit nota 10 (în creștere de la 1.719).

La Matematică, 92.886 de candidaţi au avut note peste 5 (în creștere de la 92.799). Lucrările a 4.450 de candidaţi au fost notate cu 10 (în creștere de la 4.350).

Distribuția județelor cu procentaje superioare (85%+) în privința mediilor peste 5 arată astfel: Brăila (92,5%), Cluj (90%), Prahova (87,6%), Municipiul București (87,2%) și Galați (85,6%). Rate scăzute ale mediilor peste 5 se înregistrează în județele Giurgiu (61,1%), Teleorman (63,5%), Harghita (67,9%) și Mehedinți (68,1%).

Rata de participare a fost de 97,1% — 140.712 candidați fiind prezenți dintr-un total de 144.929 înscriși.

Media generală obținută la Evaluarea Națională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învățământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version