Fostul lider separatist catalan Carles Puigdemont, pentru care autoritățile din Spania au emis un mandat de urmărire internațională, a fost prins și arestat duminică în Germania, la ora locală 11.19, relatează presa străină.
Puigdemont a fost reţinut imediat după ce a trecut graniţa din Danemarca în Germania. El încerca să ajungă în Belgia – unde fugise de autorităţile spaniole – iar acum revenea din Finlanda, unde a participat la reuniuni în cadrul parlamentului finlandez şi a susţinut un discurs la Universitatea din Helsinki.
Poliţia a informat printr-un comunicat că Puigdemont este a fost reţinut în aproierea autostrăzii A7 care leagă oraşul Flensburg de o regiune aflată lângă graniţa cu Danemarca.
La aflarea veștii, mii de manifestanţi cu drapele separatiste catalane au ieşit duminică pe străzile Barcelonei, la apelul unui grup separatist radical, Comitetele de Apărare a Republicii.
Militanţii au scandat “Libertate pentru prizonierii politici” sau “Puigdemont, preşedintele nostru”.
Curtea Supremă din Spania a emis vineri mandate de arestare pentru Puigdemont şi alți şase politicieni catalani care au fugit în străinătate.
Ceilalți cinci lideri catalani au fost arestaţi vineri. Printre ei se numără şi Jordi Turull, candidatul pentru funcţia de premier.
Curtea Supremă de la Madrid a decis judecarea a 25 de politicieni separarişti pentru rebeliune, delapidare şi încălcarea dispoziţiilor statului.
La 27 octombrie 2017, Parlamentul Cataloniei a aprobat, prin vot secret, proclamarea independenţei regiunii faţă de Spania şi constituirea unei republici, în baza rezultatului de la referendum. Ulterior, Senatul Spaniei a decis să aprobe suspendarea autonomiei Cataloniei – prin aplicarea Articolului 155 din Constituţie – şi demiterea tuturor liderilor regionali, considerând că declararea independenţei a a fost ilegală.