Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, miercuri, că elevilor li se va permite purtarea măștii sanitare din material textil, după ce anunțase anterior contrariul.
„Am ajuns la un consens în ceea ce privește tipul de mască purtat. Am recomandat purtarea măștii de tip medical pentru că este standardizată, dar am precizat (în ordinul comun cu ministrul Educației – n.r.) și niște condiții în care măștile textile pot fi purtate: să acopere gura și nasul”, a precizat ea.
La rândul său, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că școlile vor fi deschise în format fizic, de la 13 septembrie, iar numai dacă se depășește rata de infectare de 6 la mia de locuitori se va trece la cursurile școlare online.
Ordinul comun cu noile reguli nu a fost încă semnat, urmând să fie avizat de Comitetul național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Declarațiile ministrului Sorin Câmpeanu:
„(…) Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori în localitate, toate școlile, creșele și grădinițele rămân deschise în format fizic. După depășirea ratei de infectare de șase la mie rămân deschise creșele și grădinițele, toți elevii intră în online, cu o singură excepție: învățământul special.
După depășirea ratei de 6 la mie, nu vor mai fi permise nici activitățile remediale.
Ordinul este în forma finală, dar el va fi semnat după ce vom fi abilitați de CNSU.
Sunt precizate toate situațiile în care apare un caz de infectare, ce se întâmplă. Credem că am acoperit toate situațiile posibile.
Dacă se va depăși rata de infectare de 6 la mie, cred că va fi o perioadă scurtă până se revine sub 6 la mie.
Perioada de școală online se înjumătățește de la 14 la 7 zile în cazul în care se găsește un caz pozitiv.
Până la 6 la mie vor fi testate absolut toate cazurile simptomatice – elevi și profesori – și toți contacții persoanelor confirmate”.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă:
„Măsurile de prevenție: distanțarea fizică, aerisirea cvasi-permanentă a spațiilor închise din școli, obligația măștii în interior
Se menține obligativitatea purtării măștii în interior.
Recomandăm purtarea măștii de tip medical pentru că este standardizată, dar am revenit cu câteva condiții în care măștile textile pot fi purtate – să acopere corect gura și nasul.
Continuăm să testăm în școli și ne pregătim să vaccinăm în școli.
Pentru copiii din clasele a VII-a, a VIII-a și învățământul liceal, există două situații – copiii care au fost vaccinați pot continua să învețe față în față, dacă apare un caz. Ceilalți rămân în online – scenariu valabil sub rata de infectare de 6 la mie.
Masca în aer liber, în curtea școlii: purtarea măștii nu este obligatorie, cu excepția acelor festivități de deschidere a școlii, când este aglomerație.
Când apare un caz pozitiv în clasă: La preșcolar și clasele 0-6, elevii din clasa respectivă vor continua online timp de 14 zile. Se poate reveni începând cu ziua 8 după testarea antigen rapidă. Testarea se organizează în școli sau prin mobilizarea echipelor de la DSP.
Pentru părinții copiilor care refuză testarea în ziua 8: se prelungește învățământul online.
Pentru clasele VII-XII, la apariția unui caz pozitiv: copiii vaccinați sau trecuți prin boală pot continua față în față. Pentru elevii nevaccinați sau netrecuți prin boală, se intră în scenariul online pentru 14 zile și testare după 8 zile.
Există 3 metode prin care se organizează vaccinarea în școli: dacă școala dispune de resurse materiale și umane – medic și asistentă – vaccinarea se face la cabinetul școlii. Dacă nu dispune, DSP pune la dispoziție o echipă mobilă de vaccinare, cu programare prealabilă la vaccinare. A treia variantă – dacă școala are în proximitate un centru de vaccinare, elevii pot merge să se vaccineze la respectivul centru de vaccinare.
Rata de 6 cazuri la mia de locuitori duce la intrarea în online a tuturor elevilor din localitatea respectivă, chiar dacă sunt vaccinați. Analizând riscurile și beneficiile, am decis ca după atingerea pragului de 6 la mie să se intre în învățământ online, nu în scenariul hibrid.
Dacă condițiile meteo nu permit orele de sport la exterior, orele vor putea fi înlocuite cu alte ore, precum educația pentru sănătate, nutriție – rămâne la latitudinea școlii”.