Actorul și cântărețul Tudor Chirilă acuză PNL că l-a desemnat ministru al Educației,în Guvernul Cîțu, pe Sorin Cîmpeanu, „un traseist dovedit”.

„Bună ziua, mă aflu în Piața Victoriei ca să protestez împotriva numirii d-lui Cîmpeanu, un traseist dovedit, un susținător al plagiatorilor dovedit și, din punctul meu de vedere, și probabil al multor oameni care din diverse motive nu se pot afla aici, o dezamăgire vizavi de felul în care PNL și coaliția de guvernare văd ceea ce ar trebui să se întâmple în Educație. (…)

Îmi manifest indignarea și revolta față de numirea traseistului Sorin Cîmpeanu, care în primul său mandat de ministru al Educației a fost în Guvernul PSD condus de Victor Ponta.

De atunci, Cîmpeanu a schimbat trei partide, a fost membru ALDE, apoi Pro România, pentru ca în ianuarie 2020 să devină membru PNL.

Deci asta este propunerea de reformă reală care se numește ‘România Educată’ a președintelui Iohannis. Atât a putut să producă (sic!) ca ministru PNL: un fost ministru PSD?

Și nu că a fost PSD dacă ar fi fost cu adevărat competent. Deși în general numirile PSD nu pot fi legate de competență după cum se demonstrează cel puțin la Educație și în cazul PNL.

Avem un ministru despre care trebuie să spunem că în 2014 a inițiat controversata OUG care amnistia plagiatorii introducând o portiță pentru aceștia, doctorii ar fi putut să renunțe la titlu.

Deci excelența academică terfelită în mizerie este ceea ce trebuie să așteptăm noi ca reformă pentru un sistem care se dovedește pe zi ce trece că eșuează?

Pe bune? Iertați-mă că nu pot să fiu coerent, pentru că sunt extrem de nervos vizavi de ce se întâmplă cel puțin la Educație”, a spus Tudor Chirilă într-un LIVE pe Facebook.

Sorin Cîmpeanu, instalat de PNL ministru al Educaţiei. Orban: „Noi îi spunem rectorul rectorilor”

Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, susține că, la fel ca o mare parte a societăţii civile, are şi el „o nemulţumire cu privire la prezenţa lui Sorin Câmpeanu în Guvern”, instalat de PNL ministru al Educației, dar spune că nu a avut „control” asupra desemnării acestuia în funcție (înțelegerea în coaliție a fost ca fiecare partid să-și poată numi miniștrii fără comentarii din partea celorlalte partide).

Cioloş: Şi eu am o nemulţumire cu privire la prezenţa lui Cîmpeanu în Guvern
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version