Naţionala de fotbal a Portugaliei a câştigat pentru prima dată în istorie Campionatul European, după ce s-a impus, duminică seara, cu 1-0, după prelungiri, în finala cu Franţa de la Paris.

por2

 

Ca şi în semifinala cu Germania, Franţa a început tare meciul şi a încercat să-şi impună ritmul încă din start. “Cocoşii Galici” s-au instalat în jumătatea de teren adversă, dar au părut o echipă relativ îmbătrânită care nu găseşte breşa în defensiva adversă.

Franţa s-a apropiat doar o dată periculos de poartă adversă, în primul sfert de oră, execuţia lui Griezmann fiind scoasă in extremis de Rui Patricio.

La jumătatea primei reprize, Portugalia a încasat o lovitură dură. Acroşat serios de Payet, Cristiano Ronaldo a acuzat o accidentare la genunchi şi a părăsit terenul în lacrimi, în locul său fiind aruncat în luptă Quaresma.

Chiar şi fără omul său de bază, Portugalia a găsit resursele necesare pentru a se duela de la egal la egal cu Franţa. Totuşi, în repriza a doua, forţa ofensivă a fost de partea gazdelor.

Griezmann a reluat cu capul, puţin alături. Rui Patricio a respins cu greu şutul în forţă a lui Giroud, iar Gignac a ratat, la ultima fază a timpului regulamentar, cea mai mare ocazie a Franţei.

Atacantul care a ajuns să joace în campionatul Mexicului l-a întors elegant pe Pepe şi a şutat în bară.

por3

Inspiraţia lui Fernando Santos avea să asigure victoria Portugaliei. Tehnicianul lusitanilor l-a aruncat în luptă, spre finalul timpului regulamentar, pe Eder, iar longilinul atacant a fost omul numărul 1 al Portugaliei.

Eder l-a întins serios pe Hugo Lloris, cu o superbă lovitură cu capul, iar ocazia sa din minutul 104 avea să prefaţeze golul victoriei venit în minutul 110, când atacantul portughezilor a punctat cu un şut superb, la colţ, de la 25 de metri. Mai mult, între cele două acţiuni, Portugalia a mai avut şi o bară, Guerreiro nimerind transversala cu un şut dintr-o lovitură liberă obţinută de acelaşi Eder.

Franţa a forţat pe final, în căutarea golului egalizator, dar a resimţit din plin lipsa unui lider care să tragă echipa după el. Astfel că Portugalia s-a impus, cu 1-0, reuşind ceea ce n-a fost în stare pe teren propriu, în 2004, când a pierdut finala cu Grecia.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version