Miercuri seară se dispută antepenultimul meci de la Campionatul European de fotbal din Franţa, Portugalia şi Ţara Galilor urmând să dea piept în prima semifinală a competiţiei.

sursa foto uefa.com
sursa foto uefa.com

Evident, toată lumea se aşteaptă ca duelul să fie unul de foc între cele două staruri de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo şi Gareth Bale.

Microbiştii se aşteaptă ca Bale, care de la transferul său la Real Madrid a stat în umbra portughezului, să demonstreze că a venit momentul în care discipolul poate fi considerat mai bun decât maestrul.

Misiunea lui Bale nu este una uşoară, pentru că galezii suferă din plin în special la linia mediană, acolo unde vor lipsi poate cei mai experimentaţi jucători, Ben Davies şi Aaron Ramsey, ambii suspendaţi.

Şi Portugalia are probleme de lot, cu William Carvalho şi Pepe, dar în mod evident trupa lui Fernando Santos are înlocuitori pe măsura celor doi.

Portugalia a ajuns cu multă şansă în semifinale, înregistrând trei rezultate de egalitate în grupă şi trecând în fazele eliminatorii după prelungiri de Croaţia şi la penaltiuri de Polonia.

În schimb, Ţara Galilor a entuziasmat, fiind mai mereu echipa care pune probleme adversarului, chiar şi în partida cu Anglia, din grupe, pierdută în urma unui gol încasat în prelungiri.

Iar dacă Portugalia este oarecum obişnuită cu aceste culmi înalte ale fotbalului european, fiind cel puţin sfertfinalistă la toate ediţiile de Euro din 1996 şi până în prezent, galezii au ambiţia necesară pentru a scrie istorie la debutul lor la un turneu final de Campionat European, mai ales că vor fi susţinuţi din tribune de legendarii Ryan Giggs şi Ian Rush, fotbalişti care nu au avut o asemenea ocazie în carieră.

De remarcat că cele două formaţii se întâlnesc pentru prima dată într-un meci oficial şi s-au mai întâlnit doar de trei ori până acum. Portugalia a câştigat cu 3-2 primul meci direct, din 1949, dar a pierdut în 1951, la Cardiff, scor 1-2.

În 2000, la Chaves, în al treilea şi ultimul amical dintre cele două formaţii, Portugalia s-a impus la pas, scor 3-0, într-o perioadă în care cei mai mulţi dintre actualii jucători ai celor două formaţii abia învăţau tainele fotbalului.

 

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version