Hillary Clinton și Donald Trump, cele două personaje care se bat pentru alegerile prezidențiale din SUA, au avut, duminică seara, a doua dezbatere televizată.

clinton-trump

Evenimentul s-a produs în incinta Washington University din St. Louis, iar la el au participat, pe lângă moderatorii clasici, și 40 de americani aleși prin sondaj pentru a le pune celor doi candidați întrebări.

Impresia generală a fost și de această dată că Hillary Clinton a reușit să-și păstreze cumpătul și sângele rece. Iar specialiștii susțin că, grație prestației de duminică seara, Hillary Clinton a reușit să-și mărească avantajul în sondaje la peste 4%. Rămâne, însă, un procentaj de aproape 20% de nesiguri care pot întoarce soarta alegerilor de pe 8 noiembrie.

Duminică seara, Hillary Clinton l-a acuzat pe Trump că beneficiază de sprijinul oligarhilor lui Vladimir Putin și că există un interes al Rusiei ca Trump să câștige alegerile pentru destabilizarea SUA.

De cealaltă parte, în stilul să caracteristic, Trump a precizat că “este foarte posibil ca Hillary Clinton să ajungă la închisoare, dacă eu ajung președinte”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version