Duminică au loc alegeri legislative în Rusia iar partidul pro-Kremlin, aflat de la putere, ar urma să le câștige fără nici o surpriză, potrivit agențiilor de știri.

sursă foto: independent.md
sursă foto independentmd

La scrutinul la care sunt așteptați peste 110 milioane de alegători s-au înscris peste 6.500 de candidați din 14 partide. Ei concurează pentru cele 450 de mandate din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), potrivit AFP.

Primele secții de votare au fost deschise sâmbătă la ora 20,00 GMT în Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, dar, având în vedere imensitatea țării care se întinde pe unsprezece fusuri orare, majoritatea alegătorilor au început să meargă la vot începând cu ora 5,00 GMT duminică dimineața în partea europeană a Rusiei, îndeosebi la Moscova și Sankt Petersburg.

După încheierea votului, la ora 18,00 GMT, în Kaliningrad, enclavă rusă în Uniunea Europeană, sunt așteptate primele sondaje la ieșirea de la urne.

Vladimir Putin, a cărui popularitate a atins un nivel record de circa 80 %, îndeosebi datorită alipirii Crimeii, salutată în mod larg de către ruși, și partidul său, Rusia Unită, care domină în prezent Duma de Stat, iau în considerare acest scrutin în mod calm, fiind asigurați de o victorie care l-ar putea propulsa pe președinte către un al patrulea mandat, dacă se decide să se prezinte la alegerile prezidențiale din 2018.

author avatar
Madalin Bulf
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version