Operațiunea armatei israeliene în Gaza se intensifică, după încheierea armistițiului temporar. Sunt căutați liderii Hamas și în egală măsură ostaticii. Soldații israelieni dețin informații noi, de la ostaticii eliberați, privind posibile ascunzatori în care sunt ținute persoanele răpite.

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene: „IDF continuă să îşi extindă operaţiunilela sol împotriva centrelor de comandă de pe întreg teritoriul Fâşiei Gaza. Peste tot unde există asemenea centre, IDF s-a activat. Nu i-am înfrânt total din punct de vedere militar în nord, dar am făcut progrese”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Jonathan Conricus, pentru CNN.

„Le-am spus de la început civililor israelieni şi oricui din lume ne asculta că lupta contra Hamas va dura, din păcate. Este o operaţiune dificilă pe un teren dificil unde luptăm contra unui inamic foarte hotărât care nu are nicio problemă să sacrifice civili pentru cauza sa militară”, a adăugat el.

Reprezentantul IDF a respins acuzaţiile formulate de organizaţii umanitare conform cărora sutelor de mii de civili din partea de sud a oraşului Gaza nu li se acordă suficient timp de către armata israeliană pentru a ajunge în locuri sigure.

„Se face totul pentru a proteja civilii. Dacă Hamas s-ar fi plasat în afara zonelor urbane şi ar fi luptat acolo cu noi, atunci evident populaţia civilă nu ar fi fost afectată. Dar Hamas nu a făcut asta”, a spus Jonathan Conricus, care a acuzat încă o dată mişcarea islamistă palestiniană că îi foloseşte pe civili drept ”scuturi umane”.

Anterior, purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, criticase dur Israelul pentru atacurile sale, referindu-se la o ”baie de sânge” în sudul oraşului Gaza.

Sunt în creștere și operațiunile împotriva celulelor Hamas din sudul Libanului, dar și a milițiilor șiite Hezbollah care atacă nordul Israelului. În paralel, continuă incursiunile în Cisiordania. În timpul confruntărilor cu forțele israeliene cel puțin două persoane au fost ucise.

Atacul terorist brutal efectuat de comandouri ale Hamas pe 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului şi răpirea altor circa 240 care au fost duse în Fâşia Gaza.

Riposta armatei israeliene asupra poziţiilor Hamas din Gaza a condus la moartea a peste 15.500 de oameni şi rănirea altor 41.316, conform celor mai recente date furnizate de autorităţile din enclava palestiniană.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version