Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că va fi grevă la metrou în Atena, de marți seară până vineri la ora 15.00, precum și la autovuze, miercuri, iar trenurile nu vor circula joi spre aeroport. 

Întreruperea are următorul program:

  • marți, 12 septembrie, metroul de la ora 21,00 până la sfârșitul programului; 
  • miercuri, 13 septembrie, autobuzele de la ora 5,00 până la ora 9,00 și de la ora 21,00 până la sfârșitul turei; 
  • joi, 14 septembrie, metroul va fi în grevă de 24 de ore și pe ruta Doukissis Plakentias — Aeroport (linia 3) nu vor fi efectuate curse; similar, trenurile companiei feroviare TRAINOSE se vor afla în grevă de 24 de ore; 
  • vineri, 15 septembrie, metroul, între orele 12,00 și 15,00.

Cetățenii români afectați de situația din atenționare pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 și +30 210 6728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena: +30 6978996222.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește în siguranță’, care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îți poate salva viața’.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version