Președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, continuă să pună bețe în roate celor care visează la o unire a României cu Republica Moldova.
Însă Dodon nu invocă apropierea sa de Moscova, ci susține că printr-o astfel de acțiune s-ar ajunge la lichidarea statalității Republicii Moldova.
Mai mult, Dodon îi amenință pe cei care militează în favoarea unirii că “dacă vreți unire, înseamnă că vreți să avem război civil”.
Președintele Republicii Moldova anunță, de asemenea, că “voi folosi toate căile legale pentru a nu permite lichidarea statalității Republicii Moldova” și consideră că soluția legală pentru finalizarea acestui subiect este organizarea unui referendum prin care cetățenii Republicii Moldova “să arate că își doresc în majoritate covârșitoare păstrarea statalității”.
Dodon dă vina pentru repunerea pe tapet a acestui subiect pe “guvernul condus de Pavel Filip și ai lui. Ei înțeleg că vor pierde alegerile din toamnă și vor să destabilizeze situația. Trebuie să fim foarte atenți”.