Şeful guvernului de la Londra, Boris Johnson, a declarat, joi, că invazia Ucrainei va aduce Rusiei „statutul de paria” regimului lui Putin.

„Această aventură hidoasă și barbară a lui Vladimir Putin trebuie să se încheie cu un eșec”, a adăugat Boris Johnson, care îi transmite Ucrainei „suntem de partea ta”.

Anterior discursului adresa britanicilor, el a catalogat invazia militară rusă din Ucraina drept „o catastrofă” pentru continentul european, relatează AFP.

Premierul britanic a prezidat, în cursul dimineţii, o reuniune de criză la Downing Street şi a promis un răspuns „decisiv” la invazia lansată de armata rusă.

„Este o catastrofă pentru continentul nostru”, a scris el pe Twitter.

Boris Johnson a mai precizat că va susţine un discurs în parlament la ora 17.00 GMT, la ora 17.00. „Voi discuta, de asemenea, cu ceilalţi lideri din G7 şi fac apel la o reuniune de urgenţă a tuturor liderilor din NATO cât mai repede posibil”, a adăugat el.

Secretarul de stat pentru afaceri externe, James Cleverly, a precizat că Londra pregăteşte, în cooperare cu restul ţărilor occidentale, „sancţiuni de un nivel fără precedent pentru a pedepsi această agresiune”.

Marea Britanie a sancţionat, marţi, cinci bănci şi trei oligarhi ruşi după recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei.

Aceste măsuri au fost criticate de unii parlamentari, care le consideră prea slabe dată fiind amploarea actualei crize.

Deşi a adoptat o poziţie dură faţă de Moscova în această criză, guvernul britanic este acuzat în acelaşi timp că închide ochii de mulţi ani în ceea ce priveşte originea banilor ruşi care ajung la Londra.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version