Marea Britanie se confruntă în ultimii ani cu un număr tot mai mare de cerşetori, iar autorităţile locale susţine că această situaţie s-a ivit după ce au început să se deschidă graniţele pentru români şi bulgari.
Chiar dacă vorbim inclusiv de cerşetori indieni sau pakistanezi, un studiu realizat de Departamentul Comunităţilor din Marea Britanie arată că, în mod oficial, sunt circa 7.500 de cerşetori numai pe străzile Londrei, dintre care aproximativ 1.400, deci circa 20%, sunt români.
Mai mult, autorităţile locale se plâng că românii s-au organizat în bande şi controlează cerşetoria, prostituţia şi jafurile.
De remarcat că cei mai mulţi cerşetori din Londra sunt cetăţeni britanici, 43%, românii fiind pe locul al doilea. Un loc important este ocupat şi de cerşetorii lituanieni sau polonezi.
Totuşi, englezii se plâng că, de fapt, numărul cerşetorilor români ar fi mult mai mare, poate chiar la un nivel asemănător cu numărul cerşetorilor britanici.
Reprezentanţii Departamentului Comunităţilor din Marea Britanie, citaţi de jurnaliştii de la dailymail, susţin că “fluxul de cerşetori străini este fără precedent şi nu ne-am mai confruntat niciodată cu o asemenea concentraţie de activitate stradală”.