Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Secretarul de stat Despescu a detașat polițiști și jandarmi în control pe litoral și la munte / ANM: Caniculă, disconfort termic dar și ploi torențiale, până luni / 

Breaking News:
 

COVID-19: UE finanțează transporturile de materiale, echipe medicale și pacienți

Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență, țările din Uniunea Europeană pot solicita în prezent fonduri suplimentare pentru transporturile de bunuri esențiale și pentru deplasarea echipelor medicale și a pacienților afectați de coronavirus. 

Acest tip de sprijin se adaugă asistenței deja disponibile prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE și echipamentelor de protecție livrate anterior prin intermediul rescEU, transmite executivul comunitar, joi, într-un comunicat.

Joi, în cadrul unei operațiuni-pilot, s-au livrat cu succes peste șapte tone de echipamente individuale de protecție în Bulgaria. Printre mărfurile transportate s-au aflat peste 500 000 de măști de protecție achiziționate de Bulgaria, pentru care UE a acoperit costurile de livrare.

„Prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență, echipamente medicale vitale ajung acolo unde este nevoie de ele, iar statele membre beneficiază de sprijin pentru transportarea personalului medical sau primirea pacienților din alte state membre, în semn de solidaritate europeană. După trimiterea cu succes a echipamentelor de protecție în Bulgaria, vor urma, în următoarele săptămâni, mai multe operațiuni”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor Janez Lenarčič.

Instrumentul dedicat sprijinului de urgență va finanța transporturile de bunuri, echipamente și pacienți.

Suma de 220 de milioane EUR a fost pusă la dispoziție pentru a sprijini:

  • transportul de articole medicale acolo unde este cel mai mult nevoie de ele, prin finanțarea transporturilor de ajutoare și de articole de primă necesitate în statele membre ale UE;
  • transferul pacienților între statele membre ale UE sau din statele membre în țările învecinate, în care serviciile de sănătate riscă să nu mai facă față situației, asigurându-se astfel tratament pentru un număr cât mai mare de persoane;
  • transportul personalului medical și al echipelor medicale mobile care se deplasează dintr-un stat membru în altul și din țările învecinate în UE pentru a ajuta pacienții acolo unde este nevoie cel mai mult de asistență medicală.

La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat statelor membre procedura și criteriile de solicitare a finanțării în cadrul pachetului privind mobilitatea. În prezent, statele membre pot transmite Comisiei Europene cereri de finanțare.

Instrumentul dedicat sprijinului de urgență

Instrumentul dedicat sprijinului de urgență are un buget de 2,7 miliarde EUR și a fost activat la 16 aprilie 2020. A fost conceput astfel încât să ofere flexibilitatea necesară pentru a se răspunde necesităților în schimbare, pe măsură ce UE trece de la etapa de reacție imediată la pandemie la etapa de gestionare a ieșirii din criză, iar apoi la cea de recuperare și la cea de prevenire. Sunt vizate acțiuni în cadrul cărora eforturile comune la nivelul UE pot avea cel mai mare impact în sprijinul Foii de parcurs europene comune pentru ridicarea măsurilor de izolare legate de coronavirus.

Acest instrument este unul complementar, acțiunile derulate în cadrul său completând eforturile depuse în cadrul altor instrumente ale UE, cum ar fi mecanismul de protecție civilă, rescEU, procedurile comune de achiziții publice și Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus, precum și eforturile depuse de statele membre la nivel național.

9 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv