Votarea s-a încheiat la toate secțiile din străinătate, ultimele fiind închise, conform fusurilor orare, în Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Cuba, Mexic, Peru, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela.

În total, 944.077 români au trecut pe la urne, cu 270.000 de voturi mai mult față de primul tur, cînd au votat 670.000 de alegători stabiliți în străinătate.

Și de această dată, românii au votat în proporție covârșitoare cu IohannisȘ 94%.

Cea mai ridicată rată a prezenţei la urne în diaspora s-a înregistrat în Italia (peste 190.000), Regatul Unit (peste 170.000), Germania (peste 154.000), Spania (peste 131.500), Republica Moldova (peste 52.000) şi Franţa (peste 45.000).

Au fost amenajate, la fel ca la primul tur de scrutin, 838 de secții de votare, iar procesul de vot a durat 3 zile, de vineri până duminică.

Președintele Klaus Iohannis a câștigat un nou mandat, obținând duminică, la cel de-al doilea tur de scrutin, 66,6% din voturile românilor care s-au prezentat la urne, potrivit rezultatelor parțiale prezentate de Biroul Electoral Central (BEC), după numărarea a 99,94% din voturi (toate din țară și parțial în diaspora).

Rezultate parțiale BEC: Iohannis – 66,06%, Dăncilă – 33,94%, după numărarea a 99,94% din voturi

Contracandidata sa, Viorica Dăncilă (PSD), a fost votată de doar 33,94% dintre românii care au mers la urne.

Mai precis, Klaus Iohannis a fost votat de 6.492.012 alegători, iar Viorica Dăncilă, de 3.337.278 de alegători.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version