În Ajun de Crăciun, cu doar câteva zile înainte ca Marea Britanie să iasă din piaţa unică a UE, Comisia Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit. (Vezi link către document la finalul articolului)

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis următorul mesaj: „România salută convenirea parteneriatului dintre UE şi Marea Britanie privind relaţiile viitoare, după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Acordul va proteja interesele companiilor şi ale cetăţenilor români – obiective-cheie ale României în aceste tratative. Îi felicit pe negociatorul-şef din partea UE, Michel Barnier, şi echipa sa”.

Președintele Executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a declarat, într-o conferință de presă: „A fost un drum lung şi sinuos. Dar avem un acord bun, pe care îl putem prezenta. Este corect, este echilibrat şi este lucrul bun şi responsabil de făcut pentru ambele părţi”. 

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, acordul privind comerţul liber, considerat „un nou parteneriat economic şi social cu Marea Britanie”, acoperă atât comerţul cu produse şi servicii, cât şi o serie de domenii de interes pentru UE, precum investiţiile, competiţia, subvenţiile, transparenţa fiscală, transporturile aeriene şi rutiere, energia şi sustenabilitatea, pescuitul, protecţia datelor, coordonarea politicilor de securitate.

Acordul prevede zero taxe vamale şi zero cote pentru toate produsele conforme cu reglementările privind originea.

Ambele părţi s-au angajat să asigure standarde egale solide, prin menţinerea unor niveluri ridicate de protecţie în domenii precum mediul, contracararea schimbărilor climatice, taxele pe emisii de dioxid de carbon, drepturi sociale şi de muncă, transparenţă fiscală şi subvenţii, prin aplicarea internă eficientă, printr-un mecanism obligatoriu de soluţionare a disputelor şi prin posibilitatea ca ambele părţi să aplice măsuri de remediere”, precizază Comisia Europeană.

UE şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit. Acordul prevede menţinerea conexiunilor aeriene, rutiere, feroviare şi maritime, deşi accesul britanic pe piaţa comună va fi mai redus decât ce poate oferi spaţiul comunitar. În domeniul energetic, acordul prevede un nou model de comerţ şi interconectivitate, cu garanţii privind competiţia corectă şi transparentă.
 
În domeniul securităţii sociale, acordul îşi propune să asigure un număr de drepturi pentru cetăţenii UE şi pentru cei britanici. Acest lucru se referă la cetăţenii UE care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în Marea Britanie, precum şi la cetăţenii britanici care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în UE după 1 ianuarie 2021. Acordul permite continuarea participării Marii Britanii la un număr de programe UE în perioada 2021-2027 (prin condiţia contribuţiei financiare a Marii Britanii la bugetul UE), precum Programul Orizont Europa (Horizon Europe)”, mai arată Comisia Europeană.
 
Acordul are 1.246 de pagini, cu patru anexe pentru transport rutier (pag. 800 – 893).
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version