Într-o răsturnare de situaţie fără precedent, afaceristul Donald Trump a devenit, marţi seara, noul preşedinte al SUA, deşi era creditat cu şansa a doua înaintea alegerilor.
Hillary Clinton, reprezentanta Partidului Democrat, era dată mare favorită de majoritatea sondajelor, păstrând un avans constant de 4% faţă de Trump.
Totuşi, votul în sine a relevat o situaţie mult mai echilibrată şi care în cele din urmă s-a încheiat cu o răsturnare incredibilă.
Învingătorul avea nevoie de minim 270 de voturi ale electorilor şi chiar dacă sursele jurnalistice dau diferenţe de rezultate, toate scorurile sunt în favoarea lui Donald Trump care ar urma să încheie alegerile cu în jur de 300 de voturi ale electorilor.
La nivel de vot public, Trump are cu aproximativ un milion mai multe voturi decât Hillary Clinton, cifrele încă parţiale arătând peste 57,2 milioane de voturi în favoarea lui Trump şi în jur de 56,3 milioane de voturi în favoarea lui Hillary Clinton.
De altfel, după ce a obţinut şi voturile electorilor din Pennsylvania, Arizona, Wisconsin, Alaska şi Utah, Trump şi-a dat seama că nu mai are cum să piardă aceste alegeri şi a susţinut primul discurs în calitate de câştigător al alegerilor.
Printre altele, Trump a precizat că “am fost sunat de Hillary Clinton, care şi-a recunoscut înfrângerea. Voi fi preşedintele tuturor americanilor. Trebuie să refacem SUA, să-i redăm Americii strălucirea de altă dată. Trebuie să reconstruim America, să refacem autostrăzi, spitale, infrastructură”.
Cine este Donald Trump? Evazionist, sexist, rasist, controversat
În vârstă de 70 de ani, Donald Trump este unul dintre cele mai controversate personaje politice din istorie. Asupra sa s-au abătut numeroase acuzaţii în special după ce a intrat în lupta pentru Casa Albă. A fost acuzat că este sexist, respectiv că are un comportament neadecvat faţă de femei, dar şi rasist, afirmând că vrea ca mexicanii şi musulmanii să nu mai poată pătrunde în America.
Pe de altă parte, despre Donald Trump se spune că a ajuns să facă miliarde de dolari investind sume uriaşe în avocaţi de renume mondial care l-au ajutat să găsească chichiţe prin care să poată păcăli legea şi astfel să nu plătească taxe şi impozite.
Donald Trump este cunoscut şi pentru slăbiciunea pe care o are pentru tinerele venite din Europa de Est. A fost însurat în perioada 1977-1991 cu cehoaica Ivana Zelnickova, iar acum are un mariaj cu Melanija Knavs, fotomodel născut în Slovenia.
De altfel, este pentru prima dată din 1820 încoace când Prima Doamnă a Americii este născută în afara graniţelor SUA.
Donald Trump are cinci copii, se declară un adept al Presbiterianismului şi recunoaşte că are tendinţe germafobice şi refuză să dea mâna cu alte persoane de teamă să nu se îmbolnăvească.
Trump îşi preia mandatul pe 20 ianuarie 2017
Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA îşi va prelua mandatul de şef al statului pe 20 ianuarie 2017, când Donald Trump ar urma să preia ştafeta de la Barack Obama, încă actualul şef al statului, la Casa Albă.
Trump îl va avea ca vicepreşedinte ales pe Mike Pence, guvernatorul statului Indiana şi un personaj devenit celebru graţie apropierii sale faţă de Biserică.