După cum se știe, imediat ce s-au anunțat câteva cazuri de coronavirus în republica SUA – jumătatea aia din continentul America de Nord – cel mai escroc președinte pe care l-a dat țara tuturor posibilităților”, Donald Trump, a ieșit public și a declarat fanfaron că, de fapt, COVID-19 generează o gripă obișnuită și a pariat că virusul va muri rapid!

Trump, incalificatul ăsta de președinte ce guvernează peste 330 de milioane de oameni, și-a schimbat discursul de parcă ar fi vorbit despre semințe când s-a anunțat că în SUA s-au înregistrat oficial peste 3.000 de cazuri de contaminare şi 65 de morţi în epidemia de COVID-19!

Așa se întâmplă când poporul aduce la putere un escroc narcisit ca Donald Trump: are parte de decizii idioate în care morții nevinovați sunt priviți ca victime colaterale ale unui război purtat fără subiect și predicat!

Ipocritul perfect poartă numele de Trump

Între timp, președintele Trump, acest ipocrit sinistru iubit de tot felul de oameni fără discernământ, a fost plesnit peste bot de Federal Reserve – Fed care a redus la zero dobânda directoare, pentru a contracara efectul epidemiei de coronavirus asupra economiei.

Acum descalificatul președinte Trump s-a adresat nației din Biroul Oval și nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să acuze călătorii din Europa că au adus coronavirus în SUA!

AFP, citat de AGERPRES, ne anunță că miercuri seară, președintele Trump a ales ca decor pentru discurs chiar Biroul Oval, loc din care, de obicei, se transmit știri sumbre sau de mare urgență.

Reamintim că din Biroul Oval, John F. Kennedy a ales să  vorbească națiunii despre criza rachetelor cubaneze, e locul din care Ronald Reagan a informa despre explozia navetei Challenger, iar George W. Bush a încercat să calmeze țara, la 11 septembrie 2001.

Pentru Trump, a fost a doua oară când s-a adresat țării din Biroul Oval – discursul precedent a avut loc în timpul blocării financiare a guvernului din 2019. Atunci a folosit ocazia să susțină și efortul său de a construi un zid la frontiera de sud – cu Mexicul.

Discursul – remarcă Politico – ”a marcat o schimbare dramatică a mesajului lui Trump, care de săptămâni întregi paria că virusul va muri rapid, că în curând va apărea un vaccin și insista că este vorba doar de ceva similar cu gripa”.

CNN observă că, după ce s-a confruntat cu critici puternice în legătură cu răspunsul la criză, Trump a ținut acum să „marcheze întreaga putere a guvernului federal”. El a căutat să dea un mesaj unificator pentru țară, iar în acest context,  încercările sale de a da vina pe străinătate pentru epidemie fac parte din natura sa inconfundabilă.

The Guardian notează  că ”Administrația Trump s-a confruntat cu o serie de critici în ceea ce privește gestionarea focarului de coronavirus, de la lipsa kiturilor de testare disponibile în SUA până la încercările lui Trump de a minimaliza situația”.

În timp ce Washington Post scrie că Trump ”a acuzat fără dovezi Uniunea Europeană că, prin răspunsul inițial slab, a adus mai multe cazuri de virus peste Atlantic. Cu toate acestea, este prea simplu să pui toate acestea în cârca lui Trump sau a liderilor mondiali, în mod colectiv. O parte a problemei este pur și simplu natura imprevizibilă a agentului patogen”.

BBC informează că, ”din cauza costurilor foarte mari, mulți americani evită să meargă la medic. Lipsa concediilor medicale plătite este o altă problemă, la fel și temerile legate de numărul de teste disponibile”.

În SUA s-au înregistrat oficial peste 3.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus şi peste 60 de morţi în epidemia de COVID-19.

“E un virus foarte contagios, e incredibil, dar e ceva ce controlăm extraordinar”, a susţinut Trump în stilul imatur practicat de Gigi Becali. “Relaxaţi-vă, suntem foarte bine (…) o să treacă”, a adăugat preşedintele într-o conferinţă de presă în care a apreciat Fed pentru că a luat în sfârşit decizia pe care el o cerea de câteva luni.

El a fost însă contrazis de experţii Casei Albe. Liderul acestora, doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, a avertizat că ‘greul abia urmează’ şi că reacţia la problemă este acum decisivă.

Deborah Birx, experta care coordonează criza coronavirusului în cadrul preşedinţiei americane, a explicat că numărul de cazuri de coronavirus depistate va creşte odată cu extinderea testelor, săptămâna viitoare.

Vicepreşedintele Mike Pence a anunţat că testele pentru coronavirus sunt acum disponibile în toate cele 50 de state americane, iar 2000 de laboratoare pot procesa probele. El a reamintit că potrivit unei legi care urmează să fie adoptată luni de Congresul SUA, testele vor fi gratuite pentru toţi americanii, inclusiv pentru cei care nu au asigurare medicală.

Joe Biden şi Bernie Sanders – salutul COVID-19!

Democrații par că vor să piardă alegerile pentru președinția SUA

După ce au zbârcit-o în urmă cu patru ani aruncând-o pe obosita Hillary Clinton în fața escrocului de Trump – Donald a amâncat-o pe bătrâna găină cu fulgi cu tot – acum democrații au scos la luptă alți doi veterani ratați: Joe Biden şi Bernie Sanders!

Politicienii americani Joe Biden şi Bernie Sanders au criticat, în timpul primei lor dezbateri în doi, desfăşurată duminică, maniera în care preşedintele Donald Trump a gestionat criza provocată de coronavirus şi au prezentat viziuni alternative asupra modului în care ar trebui administrată ţara lor în această perioadă, transmite Reuters, citat de AGERPRES.

Cei doi politicieni, care încearcă să obţină candidatura Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din SUA din luna noiembrie, s-au confruntat privind răspunsul la epidemia COVID-19 şi abordarea altor subiecte presante.

Moderatul Joe Biden a susţinut că accentul ar trebui pus pe rezultate, în timp ce progresistul Bernie Sanders s-a pronunţat pentru schimbări fundamentale şi mai ample.

”Primul lucru pe care trebuie să îl facem, fie că voi fi sau nu preşedinte, este să îl facem să tacă pe acest preşedinte chiar acum. El subminează medicii şi oamenii de ştiinţă care încearcă să ajute poporul american”, s spus Sanders.

El şi Biden au avut însă opinii divergente despre modul în care ar trebui tratată criza cauzată de coronavirus. ”Oamenii aşteaptă rezultate, nu o revoluţie”, a spus Biden, care a denunţat astfel promisiunile făcute de Sanders de a iniţia o ‘revoluţie politică’. ”Avem probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Ce va face o revoluţie, va perturba totul în perioada asta?”, a continuat el.

Bernie Sanders a replicat că ideile contracandidatului său nu sunt suficient de ambiţioase şi şi-a exprimat agresiv sprijinul său pentru reforme sociale şi economice pe scară largă.

Biden (77 de ani), care a devenit favorit clar la obţinerea candidaturii democrate după ce a câştigat alegerile primare într-o serie de state importante în ultimele două săptămâni, a anunţat în premieră că va opta pentru o femeie care să candideze la funcţia de vicepreşedinte al SUA dacă el va deveni candidatul Partidului Democrat pentru Casa Albă.

Sanders (78 de ani) a replicat că ”în toate probabilităţile” va alege tot o femeie cu care să facă tandem în alegerile din noiembrie.

Dezbaterea de duminică a avut loc cu numai două zile înaintea alegerilor primare din statele Ohio, Illinois, Florida şi Arizona, unde o serie de victorii ale lui Biden i-ar conferi acestuia un avans confortabil faţă de Sanders.

Cele patru state au anunţat că alegerile primare se vor desfăşura conform calendarului iniţial în pofida răspândirii rapide a noului coronavirus ce a dus deja la închiderea şcolilor şi a restaurantelor şi la interzicerea adunărilor. Statele Georgia şi Louisiana şi-au amânat însă cu câteva săptămâni aceste alegeri.

La finalul dezbaterii, Bernie Sanders a pus sub semnul întrebării oportunitatea continuării alegerilor primare potrivit calendarului decis iniţial după ce Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (USCDCP) a recomandat duminică ca evenimentele cu participarea a cel puţin 50 de persoane din următoarele opt săptămâni să fie amânate sau anulate.

Oficialităţile americane au înregistrat aproape 3.000 de cazuri şi 65 de decese cauzate de noul coronavirus. La nivel mondial, peste 162.000 de persoane sunt infectate şi numărul deceselor a depăşit 6.000.

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version