Israelul cere ca reprezentanţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) să poată avea acces la ostaticii răpiți de teroriștii Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează AFP.

Fiecare minut în captivitate pune în pericol viaţa” ostaticilor, „comunitatea internaţională trebuie să acţioneze. Crucea Roşie trebuie să aibă acces la ostatici”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.

„Organizaţiile internaţionale ştiu care este mandatul lor şi cunosc de asemenea faptele: Hamas le împiedică să-şi facă munca”, a adăugat el.

Vizat de critici în Israel, CICR a declarat la sfârşitul lui noiembrie pentru AFP că nu ştie unde se află ostaticii şi că nu poate avea acces la ei în lipsa unui acord din partea celor care îi ţin ostatici.

Hagari a subliniat că „138 de ostatici, copii, femei şi persoane în vârstă, se află în mâinile Hamas de peste 60 de zile, în condiţii brutale şi inumane”.

O săptămână de armistiţiu, la sfârşitul lui noiembrie, a permis eliberarea a 105 de ostatici, dintre care 80 israelieni şi persoane cu dublă cetăţenie, în schimbul a 240 de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene, în cadrul unui acord între Israel şi Hamas, încheiat sub egida Qatarului.

Ostaticii şi deţinuţii palestinieni eliberaţi erau încredinţaţi personalului CICR şi transportaţi în vehicule ale organizaţiei.

Acum Hamas a exclus orice eliberare suplimentară de ostatici fără un armistiţiu permanent.

„Armata israeliană va face tot ce stă în puterea ei pentru a salva ostaticii şi a-i readuce acasă. Îi îndemnăm pe ceilalţi să facă acelaşi lucru”, a spus Hagari.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version